Umberto Eco – Numele trandafirului

umbră care ieşise prin partea dinspre grădină (era fata care se
îndepărta, poate pentru că auzise pe cineva care se apropie).
încercase să înţeleagă cine putea să fie şi s-o urmărească, dar ea
(sau cea care pentru el era o umbră) se îndepărtase spre zidul de
împrejmuire, apoi dispăruse. Atunci Guglielmo, după ce cercetase
de jur-împrejur, intrase în bucătărie şi mă găsise leşinat.
Cînd i-am arătat, încă îngrozit, pachetul cu inima, bălmăjind
despre o nouă crimă, a început să rîdă.
— Bine, Adso, dar ce om ar avea o inimă atît de mare ? E o inimă
de vacă, sau de bou, chiar azi au tăiat o vită! Dar mai bine spunemi
cum de se găseşte în mîinile tale.
în acel moment, copleşit de remuşcări, pe lîngă că eram zăpăcit
de groază, am izbucnit în hohote de plîns şi i-am cerut să-mi
îngăduie să vin în faţa lui pentru sfînta spovedanie. Ceea ce el mia
îngăduit şi eu i-am povestit totul, fără să-i ascund nimic.
Fratele Guglielmo m-a ascultat cu multă seriozitate, dar cu o
umbră de îngăduinţă. Cînd am isprăvit, a devenit sever Şi mi-a
spus:
— Adso, ai păcătuit, desigur, şi ai făcut-o călcînd porunca ce ţi s-a
dat să nu păcătuieşti trupeşte împotriva îndatoririlor
253
tale de novice. întru dezvinovăţirea ta stă faptul că te-ai aflat în
una dintre acele situaţii în care ar fi fost împins în ispită chiar şi
un sfînt părinte în pustiu. Şi despre femeie ca pricină a ispitelor
au vorbit destul Scripturile. Despre femeie Ecleziastul spune că
vorba cu ea este ca focul care arde, şi Proverbele spun că ea pune
stăpînire pe ceea ce e mai de preţ în inima bărbatului şi cei mai
tari au fost ruinaţi de ea. Şi mai spune Ecleziastul: şi am
descoperit că mai amară decît moartea este femeia, că e ca laţul
vînătorilor, sufletul ei este ca o plasă, mîinile ei ca nişte funii. Iar
alţii au spus despre ea că este corabia diavolului. Stabilind
acestea, dragă Adso, eu nu izbutesc totuşi să mă conving că
Dumnezeu ar fi vrut să introducă în facerea lumii o făptură atît
de spurcată, fără să o înzestreze cu vreo virtute. Şi nu pot să nu
mă gîndesc la faptul că El i-a îngăduit multe privilegii şi calităţi,
dintre care cel puţin trei sînt foarte mari. într-adevăr, l-a creat pe
bărbat în lumea aceasta păcătoasă, şi din lut, şi pe femeie în clipa
ce-a urmat, în paradis şi dintr-o materie umană nobilă. Şi nu a
făurit-o din picioarele sau din părţile de din dos ale lui Adam, ci
din coasta lui. în al doilea rînd, Domnul, care poate totul, ar fi
putut să se încarneze de-a dreptul într-un bărbat, în vreun chip
miraculos, şi în schimb şi-a ales să locuiască în pîntecele unei