Umberto Eco – Numele trandafirului

lege care stăpîneşte şi condamnă chiar şi sentimentele mele
personale. Intrebaţi-l pe Abate unde este un loc în care se pot
pune instrumentele de tortură. Dar să nu se treacă numaidecît la
asta. Trei zile să rămînă într-o chilie, legat la mîini şi la picioare.
Apoi să i se arate instrumentele. Doar atît. Şi a patra zi să se
treacă la treabă. Justiţia nu este împinsă de grabă, cum credeau
pseudoapostolii, şi cea a lui Dumnezeu are la dispoziţie secole. Să
se aplice încet şi gradat. Şi mai ales nu uitaţi ce s-a spus în atîtea
rînduri: să se ocolească mutilările şi primejdia de moarte. Una
dintre grijile pe care asemenea procedeu le poartă
necredinciosului este tocmai ca moartea să fie degustată şi
aşteptată, dar să nu vină mai înainte ca mărturisirea să fie
deplină, şi de bună voie, şi purificatoare.
Arcaşii s-au înclinat şi l-au ridicat pe chelar, dar acesta a înfipt
picioarele în pămînt şi s-a împotrivit, făcînd semn că vrea să
vorbească. Ingăduindu-i-se lucrul acesta, a vorbit, dar vorbele îi
ieşeau cu greu din gură şi cele ce spunea erau ca o morfoleală de
om beat şi aveau şi ceva neruşinat în ele. Doar treptat, pe măsură
ce vorbea, a regăsit acel soi de sălbatică energie care însufleţise
mărturisirea lui de mai înainte.
— Nu, signore, nu mă torturaţi. Eu sînt un om laş. Am trădat
atunci, am renegat timp de unsprezece ani în mănăstirea aceasta
credinţa mea de atunci, scoţînd dijmele de la viticultori şi de la
ţărani, controlînd grajdurile şi cocinile pentru a înflori ca să-l
îmbogăţească pe Abate, am ajutat cu tragere de inimă la
administrarea acestei fabrici a lui Antichrist. Şi mă simţeam
bine, uitasem zilele răzvrătirii şi mă tolăneam în plăcerile burţii şi
în altele, de asemenea. Sînt un laş. I-am vîndut astăzi pe vechii
mei tovarăşi din Bologna, l-am vîndut atunci pe Dolcino. Şi, ca
laş, travestit ca unul dintre oamenii cruciadei, am stat să văd
prinderea lui Dolcino şi a Margheritei, cînd i-au dus în Sîmbăta
Mare la castelul Bugello. M-am învîrtit pe lîngă Vercelli vreo trei
luni, pînă cînd a venit scrisoarea papei Clement cu ordinul de
condamnare. Şi am văzut-o pe Margherita tăiată în bucăţi sub
ochii lui Dolcino, şi ţipa, sfîrtecată cum era, biet trup pe care întro
noapte îl atinsesem şi eu... Şi în vreme ce cadavrul ei hăcuit
384
ardea, s-au repezit la Dolcino, i-au smuls nasul şi testiculele cu
cleşti înroşiţi în foc, şi nu e adevărat ceea ce au spus după aia, că
n-a scos nici măcar un geamăt. Dolcino era înalt şi voinic, avea o
barbă mare de diavol, şi păr roşu care-i cădea în inele pe umeri,
era frumos şi puternic cînd striga la noi, şi purta o pălărie cu