Umberto Eco – Numele trandafirului

ătrîn înflăcărat şi gata de luptă. Poate că n-a fost un sfînt, dar
nădăjduiesc că Dumnezeu a răsplătit strălucita lui siguranţă că a
fost totuşi. Cu cît îmbătrînesc, cu atît mă las mai mult în voia lui
Dumnezeu, şi preţuiesc tot mai puţin inteligenţa care vrea să ştie
şi voinţa care vrea să facă; şi recunosc ca singură cale spre
mîntuire credinţa, care ştie să aştepte cu răbdare, fără să întrebe
prea mult. Şi Ubertino a avut, fără îndoială, multă credinţă în
sînge şi în agonia Domnului Christos răstignit.
391
Poate că mă gîndeam la lucrurile astea încă de pe atunci şi
bătrînul mistic şi-a dat seama, sau a ghicit că le voi gîndi într-o
zi. Mi-a zîmbit cu dulceaţă şi m-a cuprins în braţe, fără
înflăcărarea cu care mă cuprinsese în zilele trecute. M-a
îmbrăţişat aşa cum un bunic îşi îmbrăţişează nepotul, şi în
acelaşi fel l-am îmbrăţişat şi eu. Apoi s-a îndepărtat împreună cu
Michele, ca să-l caute pe Abate.
— Şi acum ? l-am întrebat pe Guglielmo.
— Şi acum să ne întoarcem la crimele noastre.
— Maestre, i-am spus, azi s-au petrecut lucruri foarte grave
pentru creştinătate şi misiunea dumneavoastră a dat greş. Şi cu
toate astea păreţi mai atras de desluşirea acestei taine decît de
ciocnirea dintre papă şi împărat.
— Nebunii şi copiii spun întotdeauna adevărul, Adso. Asta poate
din pricină că, fiind consilier imperial, prietenul meu Marsilio e
mai priceput decît mine, dar ca inchizitor sînt mai priceput eu.
Chiar mai priceput decît Bernardo Gui, Dumnezeu să mă
ierte. Pentru că pe Bernardo nu-l interesează să-i afle pe vinovaţi,
ci doar să-i ardă pe împricinaţi. Eu, în schimb, găsesc deliciul cel
mai măreţ în deşirarea unei frumoase şi încurcate mătăsi. Şi
poate mai e şi pentru că într-un moment în care, ca filosof, mă
îndoiesc că în lume există vreo ordine, mă mîngîie să descopăr că
dacă nu e o ordine, există măcar o serie de legături, în mici
cantităţi, în treburile lumii. în sfîrşit, mai e şi un alt motiv: şi
anume că în povestea asta sînt poate în joc lucruri mult mai mari
şi mai însemnate decît lupta dintre Ioan şi Ludovic...
— Dar e o poveste cu furturi şi cu răzbunări între călugări lipsiţi
de virtuţi, am spus eu plin de îndoială.
— In jurul unei cărţi interzise, Adso, în jurul unei cărţi interzise,
a răspuns Guglielmo.
Acum călugării se îndreptau spre cină. Masa era pe la jumătate
cînd alături de noi s-a aşezat Michele din Cesena
încunoştinţîndu-ne că Ubertino plecase. Guglielmo a scos un