Umberto Eco – Numele trandafirului

acţiune a celor învăţaţi pentru a dirigui, printr-o astfel de
cunoaştere a proceselor naturale, nevoile cele mai simple care
alcătuiau în înmă-nunchierea dezordonată, dar în felul ei
adevărată şi dreaptă, aşteptările celor simpli. Noua ştiinţă, noua
magie naturală. Numai că pentru Bacon această înfăptuire
trebuia condusă de Biserică şi cred că spunea aşa pentru că pe
vremea lui comunitatea clericilor era una şi aceeaşi cu
comunitatea înţelepţilor. Astăzi nu mai este aşa: se nasc înţelepţi
în afara mănăstirilor şi în afara catedralelor, ba chiar şi în afara
universităţilor. Vezi, de exemplu, în ţara asta cel mai mare filosof
al secolului nostru nu a fost un călugăr, ci un spiţer. Vorbesc
despre acel florentin, de al cărui poem vei fi auzit, desigur, pe
care eu nu l-am citit niciodată pentru că nu înţeleg italiana lui, şi
care, după cîte ştiu, mi-ar plăcea destul de puţin pentru că
plăsmuieşte lucruri foarte departe de experienţa noastră. Dar a
scris, cred, lucrurile cele mai înţelepte cîte ne-au fost date să
înţelegem despre natura elementelor şi a întregului cosmos şi
despre guvernarea statelor. Şi cred că, întrucît şi eu şi prietenii
mei socotim astăzi că guvernarea lucrurilor omeneşti nu trebuie
dată Bisericii, ci unei adunări legale a poporului, s-ar cuveni ca
pe viitor, tot aşa, comunitatea celor înţelepţi să propună această
atît de nouă şi de umană filosofie naturală şi magie pozitivă.
— Ar fio treabă frumoasă, am spus, dar ar fi cu putinţă?
— Bacon credea în ea.
— Dar dumneavoastră ?
— Şi eu credeam. Dar ca să crezi în ea ar trebui să fii sigur ca cei
simpli au dreptate să posede intuiţia individualului, care este
singura bună. Totuşi, dacă intuiţia individualului este singura
bună, cum ar putea ştiinţa să ajungă să realcă-tuiască legile
universale, prin care, şi pe care, interpre-"ndu-le, magia cea bună
să devină roditoare ?
■ Chiar aşa, am spus, cum vor putea?
207
— N-o mai ştiu. Am avut atîtea discuţii la Oxford cu prietenul
meu Guglielmo din Occam, care e acum la Avignon. Mi-a umplut
sufletul de îndoieli. Pentru că, dacă numai intuiţia individualului
este dreaptă, faptul că nişte cauze de acelaşi gen au efecte de
acelaşi gen este o idee prea anevoie de dovedit. Un acelaşi corp
poate fi rece sau cald, dulce sau amar, umed sau uscat, într-un
loc — şi-n altul nu. Cum pot descoperi eu legătura universală
care pune lucrurile în ordine, dacă nu pot mişca un deget fără a
crea o infinitate de entităţi noi, deoarece cu o asemenea mişcare