Umberto Eco – Numele trandafirului

la mesele lor de lucru. Guglielmo a îngenuncheat din nou în faţa
mesei lui Venanzio şi a reînceput să răsfoiască hîrtiile. Cu
răspunsul său atît de umil, Guglielmo îşi cîştigase cîteva secunde
de linişte. Şi ceea ce a văzut în acele secunde i-a inspirat
cercetările din noaptea ce avea să vină.
Au fost, într-adevăr, puţine secunde. Bencio s-a apropiat
numaidecît, prefăcîndu-se că-şi uitase condeiul său de fier pe
masă cînd venise să asculte discuţia cu Jorge, şi i-a şoptit lui
Guglielmo că voia să-i vorbească numaidecît, dîndu-i întîlnire în
spatele băilor. I-a spus s-o ia înainte, că el avea să-l ajungă
repede din urmă.
Guglielmo a pregetat o clipă, apoi l-a chemat pe Malachia, care de
la masa lui de bibliotecar de lîngă catalog urmărise tot ce se
întîmplase, şi l-a rugat, în virtutea împuternicirii pe care i-o
dăduse Abatele (şi a folosit cît a putut acest privilegiu), să pună
pe careva de pază la masa lui Venanzio, pentru că socotea
folositor pentru cercetarea lui ca nimeni să nu se apropie în toată
ziua aceea, pînă cînd el nu se va putea întoarce. A spus-o cu voce
tare, fiindcă în felul acesta îl însărcina nu numai pe Malachia să-i
supravegheze pe călugări, ci şi pe călugări să-l supravegheze pe
Malachia. Bibliotecarul n-a putut decît să încuviinţeze şi
Guglielmo s-a îndepărtat, împreună cu mine.
în timp ce străbăteam grădina şi ne apropiam de băile aflate în
spatele clădirilor spitalului, Guglielmo a observat:
— Se pare că multora nu le place ca eu să pun mîna pe ceva ce se
află deasupra sau dedesubtul mesei lui Venanzio.
— Adică pe ce ?
— Am impresia că n-o ştiu nici măcar cei cărora nu le place
treaba asta.
— Deci Bencio n-are nimic să ne spună şi vrea doar să ne
^depărteze de scriptorium ?
— Asta vom afla-o numaidecît, a spus Guglielmo. Şi într-adevăr
Bencio a venit numaidecît după noi.
137
Ziua a doua Sexta
în care Bencio spune o poveste ciudată de unde reies lucruri puţin
edificatoare despre viaţa abaţiei
Ceea ce ne-a spus Bencio a fost destul de încurcat. Părea întradevăr
că ne trăsese deoparte pentru a ne îndepărta de
scriptorium, dar se părea şi că, neputînd născoci un pretext demn
de crezare, ne-a spus şi nişte frînturi dintr-un adevăr mult mai
cuprinzător pe care el îl ştia.