Umberto Eco – Numele trandafirului

profeţi adevăraţi şi mincinoşi şi totul se uneşte în cîmpia cea
mare unde va fi Armaghedonul...
— Nu mă gîndeam chiar la asta. Dar e adevărat că şi între noi,
franciscanii, e mereu trează ideea unei a treia vîrste şi a venirii
regatului Sfîntului Duh. Nu, mai degrabă încercam să te fac să
înţelegi cum trupul Sfintei Biserici, care a fost de-a lungul
secolelor chiar trupul întregii societăţi, poporul lui Dumnezeu, a
devenit prea bogat şi mare, şi tîrăşte cu sine zgura tuturor ţărilor
pe care le-a străbătut şi şi-a pierdut propria puritate. Braţele
deltei sînt, dacă vrei, tot atîtea încercări ale fluviului de a curge
cît mai repede cu putinţă spre mare, sau spre momentul
purificării. Dar alegoria mea nu era desăvîrşită, nu slujea decît ca
să-ţi arate cum ramificările ereziei şi ale mişcărilor de înnoire,
cînd fluviul nu mai curge bine, sînt numeroase şi se confundă
între ele. Poţi însă să adaugi la neizbutita mea alegorie imaginea
cuiva care încearcă să reconstruiască, dîndu-şi toată silinţa,
malurile fluviului, dar nu izbuteşte. Şi unele braţe ale deltei sînt
îngropate, altele sînt aduse din nou prin canale artificiale la
fluviu, altele sînt încă lăsate să curgă, pentru că nu poate fi ţinut
totul în frîu şi e bine ca fluviul să piardă o parte din propria apă
dacă vrea să rămînă întreg în curgerea lui, dacă vrea să aibă un
curs uşor de recunoscut.
199
— înţeleg tot mai puţin.
— Şi eu. Nu mă mai pricep să vorbesc în parabole. Uită povestea
asta cu fluviul. Caută mai degrabă să înţelegi cum multe dintre
mişcările pe care le-ai numit s-au născut cel puţin acum două
sute de ani şi că au murit, altele sînt mai noi...
— Dar cînd se vorbeşte despre eretici, se vorbeşte de toţi
împreună.
— E adevărat, dar aceasta este una dintre modalităţile în care
erezia se răspîndeşte şi una dintre modalităţile prin care este
distrusă.
— Iar nu înţeleg.
— Doamne, Dumnezeule, ce greu e! Bine. închipuie-ţi că tu eşti
un reformator al moravurilor şi strîngi cîţiva tovarăşi pe vîrful
unui munte, ca să trăieşti în sărăcie. Şi, după puţin timp, vezi că
mulţi vin la tine, chiar din locuri îndepărtate, şi te consideră un
proroc sau un nou apostol şi te urmează. Vin cu adevărat pentru
tine sau pentru ceea ce spui ?
— Nu ştiu; sper. Altfel de ce-ar veni ?
— Poate pentru că au auzit de la părinţii lor poveşti cu alţi