Umberto Eco – Numele trandafirului

salveze cît mai multe mobile putuseră, şi se mulţumeau acum să
bată dealurile, pentru a recupera măcar o parte dintre animalele
fugite dincolo de zidurile de împrejmuire în vînzoleala nopţii.
Am văzut cîţiva servitori aventurîndu-se în ceea ce mai rămăsese
; mi-am închipuit că încercau să pătrundă în cripta tezaurului,
pentru a smulge, înainte de a fugi, vreun obiect de preţ. Nu ştiu
dacă au izbutit, dacă cripta nu se scufundase, dacă nătărăii nu
se scufundaseră în viscerele pămîntului în încercarea de a
pătrunde acolo.
între timp urcau oameni din sat, ca să dea ajutor, sau ca să
încerce şi ei să ciugulească vreun lucruşor de pradă. în general,
morţii au rămas între ruinele arzînd. în a treia zi, după ce au fost
îngrijiţi răniţii, îngropate cadavrele rămase pe dinafară, călugării
şi toţi ceilalţi şi-au luat lucrurile şi au părăsit platoul, care încă
mai fumega, ca pe un loc blestemat. Nu ştiu unde s-au risipit.
Guglielmo şi cu mine am părăsit locurile acelea, pe doi cai de
călărie pe care i-am găsit rătăciţi prin pădure, şi pe care acum îi
socoteam res nullius. Am pornit spre răsărit. Ajunşi din nou la
Bobbio, am auzit noutăţi proaste despre împărat. Ajuns la Roma,
fusese încoronat de popor. Socotindu-se acum cu neputinţă orice
înţelegere cu Ioan, alesese un antipapă, pe Nicolae al V-lea.
Marsilio fusese numit vicar spiritual al Romei, dar din vina sa,
sau din cauza slăbiciunii sale, se petreceau în oraşul acela
lucruri mult prea triste ca să fie povestite. Se schingiuiau
sacerdoţi credincioşi papei, care nu voiau să ţină slujbă, un prior
al augustinienilor fusese aruncat
493
în groapa cu lei din Capitoliu. Marsilio şi cu Ioan din Gianduno îl
declaraseră pe papă eretic şi Ludovic pusese să fie condamnat la
moarte. Dar împăratul guverna prost, se învrăjbise cu seniorii din
partea locului, sustrăgea din banii publici. Pe măsură ce auzeam
aceste veşti, întîrziam coborîrea noastră la Roma şi am înţeles că
Guglielmo nu voia să se găsească în situaţia de a fi martor la
evenimente care să îndurereze nădejdile sale.
De cum am ajuns la Pomposa, am aflat că Roma se răsculase
împotriva lui Ludovic, care o apucase spre Pisa, în vreme ce în
oraşul papal intrau în triumf legaţii lui Ioan.
între timp, Michele din Cesena îşi dăduse seama că prezenţa lui
la Avignon nu ducea la nici un rezultat, ba se temea şi pentru
viaţa lui, şi fugise reîntîlnindu-se cu Ludovic la Pisa. Intre timp
împăratul pierduse şi sprijinul lui Castruccio, senior la Lucea şi
la Pistoia, care murise.