Umberto Eco – Numele trandafirului

isericii, inundînd şi altarul.
Vasele, potirele, totul dădea la iveală materia preţioasă din care
se lucrase : prin galbenul aurului, albeaţa imaculată a ivoriilor şi
transparenţa cristalului, am văzut strălucind nestemate de toate
culorile şi dimensiunile, şi am recunoscut iacintul, topazul,
rubinul, safirul, smaraldul, crisolitul, onixul, granatul,
matostatul şi agata. Şi în acelaşi timp mi-am dat seama de ceea
ce, răpit mai întîi de rugăciune şi mai apoi tulburat de spaimă,
nu observasem de dimineaţă: draperia altarului şi alte trei
ţesături care o încoronau erau cu totul şi cu totul de aur şi, în
sfîrşit, tot altarul părea de aur, din orice parte l-ai fi privit.
Abatele a zîmbit de uimirea mea:
— Aceste podoabe pe care le vedeţi, a spus întors spre mine şi
spre maestrul meu, precum şi altele pe care o să le mai vedeţi,
sînt moştenirea secolelor de credinţă, şi de smerenie, şi de
mărturie a puterii şi sfinţeniei acestei abaţii. Principi şi mai-mari
ai pămîntului, arhiepiscopi şi episcopi au sacrificat la acest altar
şi la obiectele lui inelele învestiturii lor, aurul şi pietrele preţioase
care erau semnul măreţiei lor, şi au voit să
143
abunde aici pentru nemărginita glorie a Domnului şi a lăcaşului
acesta al său. Şi, cu toate că astăzi abaţia a fost năpăstuită de un
alt eveniment cernit, nu putem să uităm în faţa slăbiciunii
noastre forţa şi puterea Preaînaltului. Se apropie sărbătorile
Naşterii Domnului, aşa că începem să ne apucăm de curăţat
obiectele sfinte, în aşa chip ca naşterea Mîntuitorului să fie
sărbătorită cu toată puterea şi măreţia pe care o cere. Totul
trebuie să apară în deplinătatea strălucirii sale... a urmat el
privindu-l ţintă pe Guglielmo, şi am înţeles după aceea de ce
stăruia cu atîta orgoliu să justifice trebăluiala lui, pentru că ne
gîndim că este de folos şi cu trebuinţă nu să ascundem, ci
dimpotrivă, să dăm pe faţă dumnezeieştile daruri.
— Desigur, a spus Guglielmo curtenitor, dacă măreţia domniei
tale socoteşte că Domnul trebuie să fie proslăvit astfel, abaţia
domniei tale a ajuns la cea mai mare desăvîrşire în prinosul
acesta de laudă.
— Şi aşa se cuvine, a spus Abatele. Dacă amfore şi flacoane de
aur şi piuliţe mărunte de aur slujeau, cum voia Domnul sau
porunceau profeţii, să adune sîngele caprelor, sau al viţeilor, sau
al junincii în templul lui Solomon, cu atît mai potrivit este ca vase
de aur şi pietre preţioase, şi tot ceea ce e mai de preţ printre
lucrurile create, să fie folosite cu nesfîrşită cuvioşie şi