Umberto Eco – Numele trandafirului

poţi avea încredere, şi l-ai numit bibliotecar mai întîi pe Roberto
din Bobbio, pe care-l puteai instrui după placul tău, apoi pe
Malachia, care avea nevoie de ajutorul tău şi nu făcea un pas fără
să se sfătuiască cu tine. Timp de patruzeci de ani ai fost stăpînul
acestei abaţii. Asta a înţeles grupul italienilor, asta repeta
Alinardo, dar nimeni nu-i da ascultare pentru că-l ştiau dement
de-acum, nu-i aşa ? Totuşi, tu tot mă aşteptai pe mine, şi n-ai fi
putut bloca intrarea oglinzii, pentru că mecanismul este zidit. De
ce mă aşteptai, cum de puteai fi sigur că am să vin ?
462
Guglielmo îl întreba, dar după tonul său se înţelegea că el ştia
deja răspunsul, şi-l aştepta ca pe un premiu pentru propria lui
iscusinţă.
— încă de la început am înţeles că tu aveai să înţelegi, după felul
cum m-ai silit să discutăm despre ceva care nu-mi plăcea să fi
discutat. Erai mai bun decît ceilalţi, ai fi izbutit oricum. Ştii, e de
ajuns să gîndeşti şi să refaci în propria minte gîndurile altora. Şi
apoi am auzit că puneai întrebări celorlalţi călugări, toate
îndreptăţite. Dar nu întrebai niciodată despre bibliotecă, ca şi
cum i-ai fi cunoscut orice taină, într-o noapte am venit să bat la
uşa chiliei tale şi tu nu erai acolo. Erai, fără îndoială, aici.
Dispăruseră două felinare de la bucătărie, l-am auzit pe un
servitor spunînd asta. Şi, în sfîrşit, cînd Severino a venit să-ţi
vorbească despre o carte, alaltăieri, în nartex, am fost sigur că-mi
dăduseşi de urmă.
— Dar ai izbutit să-mi smulgi cartea. Te-ai dus la Malachia, care
pînă atunci nu înţelesese nimic. Ros de gelozia lui, prostul acela
era obsedat mereu de ideea că Adelmo i-l răpise pe adoratul lui
Berengario, care voia acum carne mai tînără decît a lui. Nu
înţelegea ce legătură avea Venanzio cu povestea asta, şi tu i-ai
zăpăcit şi mai mult ideile. I-ai spus că Berengario avusese o
legătură cu Severino, şi că, pentru a-l răsplăti, îi dăduse o carte
din finis Africae. Nu ştiu cu precizie ce anume i-ai spus. Malachia
s-a dus la Severino, nebun de gelozie, şi l-a omorît. Pe urmă n-a
mai avut timp să caute cartea, pe care tu i-ai descris-o, pentru că
a sosit chelarul. Aşa a fost ?
— Mai mult sau mai puţin.
— Dar tu nu voiai ca Malachia să moară. El nu văzuse, probabil,
niciodată cărţile din finis Africae, avea încredere în tine, asculta
de interzicerile tale. El se limita să aşeze seara ierburile ca să-i
sperie pe curioşii care s-ar fi ivit. I le dădea Severino. De aceea l-a
lăsat Severino în acea zi pe Malachia să intre în spital; era vizita