Umberto Eco – Numele trandafirului

Guglielmo şi m-am repezit orbeşte spre scara pe care coborîse
fugarul. în momentele acelea mă simţeam ca un oştean al lui
Christos, în luptă cu toate legiunile din infern, şi ardeam de
dorinţa să pun mîna pe necunoscut şi să-l încredinţez maestrului
meu. Aproape m-am rostogolit pe scara în spirală, poticnindu-mă
de pulpanele veşmîntului meu (acela a fost singurul moment din
viaţa mea, o jur, cînd am regretat că intrasem într-un ordin
călugăresc!), dar chiar în clipa aceea, şi a fost ca o fulgerare, mam
mîngîiat cu ideea că şi adversarul meu suferea de acelaşi
neajuns. Şi, în plus, dacă sustrăsese cartea, trebuia să fi avut
mîinile ocupate. M-am prăbuşit în bucătărie, în spatele
cuptorului de pîine şi, la lumina nopţii înstelate care pătrundea
slab în uriaşa încăpere, am văzut umbra pe care o urmăream
strecurîndu-se prin uşa refectorului, trăgînd-o după sine. M-am
repezit spre ea, m-am chinuit cîteva clipe s-o deschid, am intrat,
am privit înjur şi n-am mai văzut pe nimeni. Uşa care dădea afară
era încă zăvorită. M-am întors. întuneric şi tăcere. Am desluşit o
dîră luminoasă venind dinspre bucătărie şi m-am lipit cu spatele
de perete. în pragul dintre cele două încăperi a apărut o figură
scăldată în lumină. Am ţipat. Era Guglielmo.
— Nu mai e nimeni ? Bănuiam asta. Insul n-a ieşit pe uşă. N-a
apucat-o spre trecerea osuarului ?
— Nu, a ieşit pe-aici, dar nu ştiu pe unde !
— Ţi-am spus eu, mai sînt şi alte ieşiri şi n-are rost să le căutăm.
Poate că omul nostru iese acum prin cine ştie ce loc îndepărtat.
Şi cu el, lentilele mele.
— Lentilele dumneavoastră ?
— Chiar aşa. Prietenul nostru nu a putut să-mi ia foaia, dar, cu
mare prezenţă de spirit, trecînd pe lîngă masă, mi-a şterpelit
sticlele.
— Şi de ce ?
— Pentru că nu e prost. M-a auzit vorbind de însemnările
acestea, a înţeles că erau importante, s-a gîndit că fără lentile nu
voi fi în stare să le descifrez şi ştie că nu voi avea încredere să le
arăt nimănui. într-adevăr, acum e ca şi cum nu le-aş avea.
— Dar cum de ştia de lentilele dumneavoastră ?
— Ei, asta-i! în afară de faptul că am discutat ieri cu sticlarul
despre ele, azi-dimineaţă, în scriptorium, mi le-am Pus pe nas ca
să mă uit prin hîrtiile lui Venanzio. Deci există multe persoane
care ar putea să ştie cît de trebuincioase îmi erau obiectele acelea.
Şi, într-adevăr, eu aş putea citi un
165