Umberto Eco – Numele trandafirului

neogotică latina lui Adso, Vallet va fi introdus de la sine diferite
licenţe, şi nu doar stilistice. De exemplu, personajele vorbesc uneori
despre puterea ierburilor, referindu-se clar la acea carte a
secretelor atribuită lui Albert cel Mare, care a cunoscut de-a lungul
secolelor diferite variante. Este neîndoielnic că Adso o cunoştea,
dar el citează pasaje din ea care amintesc foarte precis fie reţete
ale lui Paracelsus, fie interpolări evidente dintr-o ediţie a lui Albert
dintr-o certă epocă Tudor 1. Pe de altă parte, am stabilit după aceea
că în timpul în care Vallet transcria(?) manuscrisul lui Adso, circula
la Paris o ediţie din secolul al XVIH-lea a Marelui şi Micului Albert 2,
acum iremediabil falsificată. Cu toate acestea, cum putem fi siguri
că textul la care se referea Adso sau călugării ale căror cuvinte le
nota el nu conţinea, printre glose, scolii şi diferite apendice, şi unele
adnotări care apoi ar fi putut hrăni cultura care a urmat ?
în sfirşit, trebuia să păstrez în latină pasajele pe care acelaşi abate
Vallet nu a socotit necesar să le traducă, poate pentru a păstra
atmosfera vremii ? Nu existau justificări
1.
2.
Liber aggregationis seu liber secretorum Alberti Magni,
Londinium, juxta pontem qui vulgariter dicitur Flete brigge,
MCCCCLXXXV.
Les admirables secrets d'Albert le Grand, A Lyon, Chez Ies
Heritiers Beringos, Fratres, â l'Enseigne d'Agrippa,
MDCCLXXV; Secrets merveilleux de la Magie Naturelle et
Cabalistique du Petit Albert, A Lyon, ibidem, MDCCXXIX.
10
precise pentru a o face, dacă nu cumva un sentiment, poate rău
înţeles, de fidelitate faţă de izvorul meu... Am eliminat excesele,
dar cîte ceva am mai lăsat. Şi mi-e teamă că am făcut ca
romancierii proşti, care, aducînd în scenă un personaj francez, îl
fac să spună „parbleu" şi „la femme, ah ! la femme !".
în concluzie, sîntplin de îndoieli. Chiar nu ştiu de ce m-am hotărît
să-mi iau inima-n dinţi şi să prezint, ca şi cînd ar fi autentic,
manuscrisul lui Adso din Melk. Să-i spunem: un gest de
îndrăgostit. Sau, dacă vreţi, o modalitate de a mă elibera de vechi
şi numeroase obsesii.
Transcriu fără preocupări de actualitate. în anii în care
descopeream textul abatelui Vallet era răspîndită încredinţarea
fermă că trebuie să scrii numai ancorat în prezent şi pentru a
schimba lumea. La mai bine de zece ani distanţă, este o consolare
acum pentru omul de litere (restituit mult-preaînaltei lui demnităţi)