Umberto Eco – Numele trandafirului

de spital şi de grădini, şi ne stătea la dispo-j ziţie dacă am fi dorit
să ne descurcăm mai bine în incinta abaţiei.
Guglielmo i-a mulţumit şi i-a spus că observase, chiar da cum
intrase, frumoasa grădină, care i se părea să aibă nu numai
ierburi comestibile, dar şi plante medicinale, după cuia se vedea
prin ferestrele navei.
— Vara şi primăvara, cu mulţimea ierburilor sale, şi fiecarl
împodobită cu florile ei, grădina asta cîntă mai bine într
70
slava Creatorului, a spus Severino în chip de scuză. Dar şi în
acest anotimp ochiul erboristului vede, prin ramurile uscate,
plantele ce vor fi, şi poate să-ţi spună că această grădină e mai
bogată decît a fost vreodată un ierbar, şi mai felurit colorată,
oricît de frumoase ar fi miniaturile pictate în el. Şi apoi şi iarna
cresc ierburi bune, iar pe altele le ţin după ce le-am cules, gata
pregătite în vasele pe care le am în laborator. Astfel, cu rădăcini
de măcriş sălbatic se tratează catarele, şi cu un decoct de
rădăcini de nalbă trandafirie se fac împachetări pentru bolile de
piele; cu brusture se cicatrizează eczemele, tăind şi măcinînd
rizomul de răculeţ se curarisesc diareele şi unele boli femeieşti,
lippia e un bun digestiv, capta-lanul e bun pentru tuse; şi avem
genţiana din cea bună pentru digestie, lemn dulce şi ienupăr
pentru infuzie, soc ca să faci din el cu coajă de pîine un decoct
pentru ficat, săpunel căruia să-i macerezi rădăcinile în apă rece
pentru catar, şi valeriană, căreia îi cunoaşteţi, desigur, puterile.
Aveţi ierburi diferite şi bune pentru clime diferite. Cum
asa
— Pe de-o parte, o datorez milei Domnului, care a aşezat podişul
nostru pe coama unui lanţ de munţi care vede la miazăzi marea,
şi îi primeşte vînturile calde, şi la miazănoapte muntele cel mai
înalt, de la care primeşte balsamurile pădurilor. Iar, pe de altă
parte, o datorez deprinderii meşteşugului, pe care fără vrednicie lam
învăţat prin voinţa maeştrilor mei. Anumite plante cresc şi
într-o climă potrivnică lor dacă le pregăteşti pămîntul din jur şi le
dai ce le trebuie.
— Dar aveţi şi plante bune numai pentru mîncat ? l-am întrebat
eu.
— Tînărul meu mînz înfometat, nu există plante bune de
mîncare, care să nu fie şi pentru tămăduire, dacă sînt luate cu
măsură. Numai excesul le face pricină de boală. Ia, de pildă,
dovleacul. E de natură rece şi umedă, şi astîmpără setea, dar
dacă-l mănînci stricat, îţi dă diaree şi trebuie să-ţi strîngi