Umberto Eco – Numele trandafirului

dreapta lui, pe cînd îşi mişca plin de mîndrie coada, mai păstra
încă printre crenguţele lui ascuţite fire lungi de păr foarte negru...
In sfîrşit, n-o să-mi spui că nu ştii că poteca aceea duce la
depozitul de fin, pentru că urcînd la cotitura de jos, am văzut
murdăriile şi resturile căzînd drept la picioarele turnului de
miazăzi, mînjind zăpada; şi aşa cum era făcută despărţirea
drumurilor, poteca nu putea să ducă decît în direcţia aceea.
— Bine, am spus, dar capul mic, urechile ascuţite, ochii
mari...?
— Nu ştiu dacă le are aşa, dar ştiu că fraţii călugări cred
asta cu hotărîre. Isidor din Sevilla spunea că frumuseţea unui cal
cere „ut sit exiguum caput, et siccum prope ossibus adhaerente,
aures breves et argutae, oculi magni, nares patulae, erecta
cervix, coma densa et cauda, ungularum soliditate fixa
rotunditas". Dacă acest cal, a cărui trecere am argumentat-o, nu
ar fi fost cu adevărat cel mai bun din grajd, nu s-ar explica de ce
în urmărirea lui au pornit nu numai grăjdarii, dar s-a deranjat
pînă şi chelarul. Şi un călugăr care preţuieşte atît de mult un cal
excelent, mai presus decît formele naturale, nu poate să vadă
altfel decît aşa cum i l-au
descris auctoritates, mai ales dacă este, şi aici a zîmbit răutăcios
spre mine, un foarte învăţat benedictin.
— Mă rog, am spus, dar de ce Brunello ?
— Fie ca Sfîntul Duh să-ţi pună mai multă minte în scăfîrlie decît
ai, fiul meu! a exclamat maestrul. Ce alt nume să-i fi dat, dacă şi
marele Buridan care, în preajma numirii sale ca rector la Paris,
cînd a trebuit să vorbească despre un cal frumos, n-a găsit un
nume mai firesc ?
Aşa era maestrul meu. Nu numai că ştia să citească în marea
carte a naturii, ci şi în felul cum citeau călugării cărţile sfinte, şi
gîndeau prin ele. înzestrare care, cum vom vedea, trebuia să se
dovedească de mare folos în zilele care aveau să vină. De altfel,
lămuririle sale mi s-au părut atunci atît de fireşti, încît umilinţa
de-a nu le fi găsit şi singur a fost întrecută doar de mîndria că
eram părtaş la toate acestea, şi aproape că m-am felicitat pentru
ascuţimea minţii mele. Atît de mare e puterea adevărului care,
precum binele, se răspîn-deşte de la sine. Şi lăudat fie numele
sfînt al Domnului Nostru Iisus Christos pentru această minunată
revelaţie pe care am avut-o.
Dar reia-ţi firul, povestire a mea, pentru că acest călugăr bătrîn
zăboveşte prea mult în marginalia. Spune mai degrabă că am
ajuns la marele portal al abaţiei, şi în prag şedea Abatele, urmat