Umberto Eco – Numele trandafirului

printr-o poezie legată cu gravitate de situaţia de fapt (lumea
răsturnată din desenele lui Adelmo), dar provenind dintr-o lume
tandră şi propice (Germania natală a copilăriei).
Sau cazul frazei aceleia atît de sibilinice, pe care căpitanul
arcaşilor francezi o spune Abatelui în tulburătorul vis al lui Adso
(calchiat după Coena Cypriani): „Sao ko kelle terre per kelle fini ke
ki kontenete, trenta anni le possette parte sancti benedicti".
Aici lucrurile stau mult mai simplu. Orice şcolar italian ştie că
aceasta este vestita Carta Capuana (Hrisovul... să-i zicem... de la
Capua). Traducerea nu e dificilă: „Ştiu că pămînturile acestea cu
hotarele arătate aici au aparţinut treizeci de ani călugărilor
benedictini".
Este o dovadă, o mărturie a cuiva care recunoaşte în scris o
avere. Şi este primul document, datînd de la sfîrşitul secolului al
X-lea, care atestă apariţia limbii italiene. Ceea ce lui Eco îi
foloseşte pentru a stabili vechimea posesiunilor pe care le aveau
preabogaţii călugări benedictini - în a căror abaţie se petrece
istoria cărţii. Da, dar dacă nu a făcut studii superioare şi, mai
ales, de specialitate, şcolarul... român nu are de unde să ştie
aceste... amănunte.
Iată deci că cele două motive invocate pentru a explica de ce nu sau
tradus toate citatele străine din carte nu mai par suficient de
convingătoare. Apare astfel necesitatea obligatorie a unui al
treilea motiv care să justifice această carenţă, cu atît mai mult cu
cît traducătorul, pe parcursul lucrării, nu numai că şi-a lămurit
toate aceste texte, dar le-a lucrat conştiincios şi cu răbdare,
notîndu-le chiar pe hîrtie - note care n-au apărut însă.
501
Am putea reprezenta grafic posibilitatea de lectură a romanului
lui Eco printr-o piramidă răsturnată. Aşezată cu vîrful în jos,
această piramidă ar prezenta situaţia paradoxală ca vîrful,
punctul de sprijin, prin care pătrunde cel mai mare număr de
cititori, să fie intrarea cea mai îngustă, cea a unui simplu şi facil
înţeles: roman poliţist şi de divertisment. Pe măsură ce înţelesurile,
nivelurile de lectură se multiplică şi devin mai cuprinzătoare,
numărul celor care pot avea acces la ele se micşorează,
potrivit gradului lor de educaţie, de informare, de cultură,
sensibilitate etc. Aşa încît la baza piramidei - cea deschisă spre
înalt, spre deplin, în care înţelesurile alcătuiesc în îmbinarea lor o
mare suprafaţă, numărul de cititori ajunşi pînă aici e cel mai mic.
Căci Numele trandafirului nu este numai un roman filosofic, cum
arătam la început, şi nici doar unul de divertisment, cum este