Umberto Eco – Numele trandafirului

zidurilor de miazăzi şi mergînd mai departe, spre răsărit, în
spatele bisericii, o grămadă de clădiri pentru slujitori, grajduri,
mori, teascuri, hambare şi pivniţe, şi ceea ce mi s-a părut a fi
casa novicilor. Netezimea pămîn-tului, uşor arcuit, îngăduise
vechilor constructori ai acelui loc sfînt să se supună regulilor de
orientare, mai mult decît ar fi putut s-o ceară Onorius
Augustoduniense sau Guglielmo Durando. După poziţia soarelui
la acea oră a zilei, mi-am dat seama că portalul dădea exact spre
apus, încît corul şi altarul să fie îndreptate spre răsărit; şi soarele
putea dis-de-dimi-neaţă să răsară şi să-i trezească numaidecît pe
călugării din dormitor şi animalele din grajduri. Nu am văzut
abaţie mai frumoasă şi mai minunat aşezată, chiar dacă după
aceea am cunoscut San Gallo, şi Cluny, şi Fontenay şi încă altele,
poate mai mari, dar mai stîngaci proporţionate. Spre deosebire de
altele, aceasta se deosebea prin clădirea de nemăsurat a
Edificiului. Nu aveam cunoştinţele unui meşter zidar, dar mi-am
dat numaidecît seama că acesta era mult mai străvechi decît
construcţiile din jurul lui, născut poate pentru alte scopuri, şi că
tot restul abaţiei fusese adăugat jur-împrejur, cu multă vreme
mai tîrziu, dar în aşa chip încît orientarea
30
marii construcţii sa se potrivească cu aceea a bisericii, sau
aceasta să i se potrivească lui. întrucît arhitectura este, dintre
toate artele, cea care caută cu mai multă cutezanţă să repete în
ritmul ei ordinea universului, pe care cei vechi îl numeau kosmos,
adică armonie, deoarece este asemenea unui animal mare la care
străluceşte desăvîrşirea şi echilibrul tuturor membrelor sale. Şi
lăudat fie Atoatefăcătorul care, după cum spune Augustin, a
aşezat toate lucrurile în număr, greutate şi măsură.
31
Ziua întîi Tertia
în care Guglielmo are o discuţie plină de învăţăminte cu Abatele
Chelarul era un bărbat gras şi cu aspect vulgar dar voios, cărunt
dar încă zdravăn, mic dar iute. Ne-a călăuzit la chiliile noastre, în
casa peregrinilor. Sau, mai bine zis, ne-a călăuzit la chilia
hărăzită maestrului meu, făgăduindu-mi că, pentru ziua
următoare, avea să elibereze una şi pentru mine, întrucît, deşi
novice, eram oaspetele lor, şi deci trebuia să fiu tratat cu toată
cinstea. în noaptea aceea puteam să dorm într-o nişă lungă şi
adîncă, ce se deschidea în peretele chiliei, în care avea să dea
poruncă să se aştearnă paie proaspete. Lucru care, a adăugat, se
făcea uneori pentru slujitorii vreunui senior care dorea să fie