Umberto Eco – Numele trandafirului

Primul este Celestin, al doilea Bonifaciu al VUI-lea, despre care
profeţii spun „trufia sufletului tău te-a făcut netrebnic, o, tu, care
locuieşti în crăpăturile stîncilor". Al treilea papă nu este numit,
dar despre el Ieremia spusese : „iată, acel leu". Şi, infamie,
Dolcino recunoştea leul în Frederic de Sicilia. Cel de-al patrulea
papă era tot necunoscut de Dolcino, şi ar fi trebuit să fie papa cel
sfînt, papa cel îngeresc de care vorbea abatele Gioacchino. Ar fi
trebuit să fie ales de către Dumnezeu, şi atunci Dolcino şi toţi ai
lui (care în momentul acela ajunseseră la patru mii) ar fi primit
împreună harul Sfîntului Duh şi Biserica ar fi fost reînnoită pînă
la sfîrşitul lumii. Dar în cei trei ani de dinaintea venirii sale
trebuia să se săvîrşească tot răul. Şi asta a încercat Dolcino să
facă, ducînd războiul pretutindeni. Şi cel de-al patrulea papă, şi
aici se vede cum demonul îşi bate joc de supuşii lui, a fost tocmai
Clement al V-lea, care a vestit cruciada împotriva lui Dolcino. Şi a
fost drept aşa, pentru că în scrisorile acelea Dolcino începuse să
susţină teorii de neîmpăcat cu dreapta-credinţă. El a afirmat că
Biserica Romană e o desfrînată, că nu se cade să ne supunem
sacerdoţilor, că orice putere spirituală trecuse acum la secta
apostolilor, că numai apostolii fac noua Biserică, că apostolii pot
anula căsătoria, că nimeni nu va putea fi mîntuit dacă nu va face
parte din sectă, că nici un papă nu poate ierta pe nimeni de nici
un păcat, că nu trebuie plătite dijmele, că viaţa e mai desăvîrşită
dacă o trăieşti fără obligaţii decît cu obligaţii faţă de Dumnezeu,
că o biserică sfinţită nu valorează pentru o rugă mai mult decît
un grajd şi că poţi să-l proslăveşti pe Christos şi-n păduri, şi-n
biserici.
— A spus într-adevăr asemenea lucruri ?
— Fireşte, asta e sigur, le-a scris. Dar, din păcate, a făcut Şi mai
rău. Aşa cum s-a constatat pe Părete Calva, a început să jefuiască
satele din vale, să se dedea la prădăciuni ca să-şi procure
hrana, purtînd, în sfîrşit, un adevărat război ^potriva
satelor vecine.
229
— Toţi erau contra lui ?
— Nu se ştie. Poate că primea sprijin de la unii, ţi-am spus că se
vîrîse într-un ghem de nedesfăcut de neînţelegeri locale. Intre
timp venise iarna lui 1305, una dintre cele mai aspre ierni din
ultimele decenii şi totul primprejur era de o sărăcie lucie. Dolcino
trimitea o a treia scrisoare discipolilor săi, şi mulţi încă se mai
uneau cu el, dar acolo sus viaţa se făcuse de neîngăduit şi
foamea ajunsese atît de mare, că mîncau carne de cal şi de alte