Umberto Eco – Numele trandafirului

picioarele şi Ezechiel oasele. între timp, Iisus devora un asin,
Sfîntul Francisc un lup, Abel o oaie, Eva o murenă, Botezătorul o
lăcustă, Faraon un polip (fireşte, mi-am spus eu, dar de ce ?) şi
David mînca de zor cantaridă, aruncîndu-se asupra fetei nigra
sed formosa, în timp ce Samson sfîrteca cu dinţii spinarea unui
leu şi Tecla fugea urlînd, urmărită de un păianjen negru şi păros.
Toţi erau, fără îndoială, beţi acum, şi unul aluneca pe vin, altul
cădea în oale rămînînd afară doar cu picioarele încrucişate ca doi
pari, şi Iisus avea toate degetele negre şi împărţea foi de carte
spunînd luaţi şi mîncaţi, acestea sînt tainele lui Sinfosie, printre
care aceea a peştelui care este fiul lui Dumnezeu şi mîntuitorul
vostru. Şi toţi beau, Iisus vin de stafide, Iona din cel blond şi tare,
Faraon din cel de Sorrento (de ce?), Moise din cel gaditan, Isaac
din cel cretan, Aaron din cel adrian, Zaheu din cel arbustin, Tecla
din cel arsin, Ioan din cel alban, Abel din cel campan, Măria din
cel signin, Raşela din cel florentin.
Adam gîlgîia răsturnat, şi vinul îi ieşea din coastă, Noe îl blestema
prin somn pe Cam, Holofern sforăia fără teamă, Iona dormea tun,
Petru veghea pînă la cîntatul cocoşului şi Iisus s-a trezit brusc
auzindu-i pe Bernardo Gui şi pe Bertrando din Poggetto care se
certau pe arsul fetei; şi a strigat, tată, dacă e cu putinţă, ia de la
mine paharul acesta ! Şi unii turnau prost, alţii beau bine, alţii
mureau de rîs şi rîdeau murind, unii cărau clondire şi alţii beau
din paharele altora. Suzana striga că nu şi-ar fi oferit niciodată
frumosul ei trup alb chelarului şi lui Salvatore pentru o amărîtă
de inimă de bou, Pilat se învîrtea prin refector ca un suflet
chinuit, cerînd apă pentru mîini, şi fra Dolcino, cu pana la
pălărie, i-o aducea, apoi îşi deschidea veşmîntul hohotind, şi-şi
arăta ruşinea roşie de sînge, în timp ce Cain îşi bătea joc de el
îmbrăţişînd-o pe Margherita din Trento, şi Dolcino se punea
426
427
pe plîns şi se ducea să-şi sprijine capul de umărul lui Bernardo
Gui, numindu-l papă angelic, Ubertino îl mîngîia cu un arbore al
vieţii, Michele din Cesena cu o pungă de aur, Măriile îl ungeau cu
alifii şi Adam îl convingea să muşte dintr-un măr abia scos din
cuptor.
Şi atunci s-au deschis bolţile Edificiului, şi a coborît din ceruri
Roger Bacon într-o maşinărie zburătoare, singurul homine
regente. Apoi David a cîntat din ţiteră, Irodiada a dansat cu cele
şapte văluri ale sale, şi la fiecare văl care cădea, suna una din
cele şapte trîmbiţe şi arăta unul din cele şapte sigilii, pînă cînd a