[Laura_Hillenbrand]_De_Neînvins

său cu două zile mai înainte, „să nu bombardăm atât de jos
în lupta reală.” 1 Pillsbury nu-şi mai putea scoate din minte
ceea ce spusese ofiţerul la şedinţă. Aveau să îi aştepte acolo
cel puţin 10 avioane Zero. Văzuse la Wake un Zero de la
distanţă, dar nu fuseseră până acum atacaţi de vreunul.
Gândul la atacul unui Zero îl neliniştea. Perspectiva a 10 sau
12 avioane Zero îl înfricoşa de moarte.
A doua zi, înainte de răsăritul soarelui, oamenii au pornit
spre Super Man. Alături de ei se afla şi locotenentul Donald
Nelson. Nu făcea parte din echipaj, dar ceruse să i se alăture
ca să asiste la luptă. La ora 5 dimineaţa, Super Man se afla
deja în aer.
Zburând în zig-zaguri spre vest, ca să păstreze secret locul
de unde veneau, avioanele au avut nevoie de şase ore şi
jumătate pentru a ajunge la Nauru. Nimeni nu vorbea. Super
Man se afla în fruntea escadrilei de bombardiere şi zbura
flancat de alte două avioane. Soarele răsărise, iar avioanele
zburau pe cerul senin al dimineţii. Japonezii puteau foarte
bine să-i vadă venind.
În jurul orei 11.20, navigatorul Mitchell a rupt tăcerea.
Peste 15 minute ajungeau deasupra insulei. În carlingă,
Louie zărea deja la orizont fâşia de pământ plată. Jos, în apă,
se vedea o umbră neagră. Era un submarin american,
pregătit să-i adune pe supravieţuitori în cazul în care
bombardierele ar fi fost doborâte. Super Man a trecut pe
deasupra lui şi s-a apropiat de Nauru. Louie a simţit că-l trec
fiorii.
Era o tăcere ireală. Primele 9 avioane, în frunte cu Super
Man, au traversat insula fără să întâmpine vreo piedică.
Aerul era nemişcat, iar avionul zbura lin. Phil a cedat
controlul dispozitivului Norden. Prima ţintă a lui Super Man,
o aglomerare de avioane şi clădiri de lângă pistă, intrase în
vizor. Louie a luat la ţintă spatele strălucitor al avioanelor.
Şi apoi cutremur. Cerul a devenit o furie de culori, sunete
şi mişcare. Tirul antiaerienei şuiera, trasând linii de fum
1 Louis Zamperini, jurnal, 15 aprilie 1943.
— 136 —