[Laura_Hillenbrand]_De_Neînvins

DOVEZI, ACEST RAPORT NU CONFIRMĂ STATUTUL SĂU
DE PRIZONIER DE RĂZBOI.” 1
Au început să sosească mesaje de la prieteni, dar şi de la
străini de pe întregul teritoriu al ţării, toţi dorind să anunţe
familia Zamperini de existenţa mesajului transmis de postul
de radio japonez, interpretat, preluat şi retransmis de alte
posturi de radio. A sunat şi Gildo Dossi, unchiul lui Louie din
Wilmington, Iowa. El a deschis radioul şi a auzit vocea în
privinţa căreia era sigur că îi aparţine nepotului său. 2
Mesajele care se refereau la conţinutul emisiunii postului
de radio japonez au fost variate, dar multe dintre ele au avut
ceva în comun: cererea lui Louie ca armele sale să fie
păstrate cu grijă. Louie îndrăgise de mic vânătoarea. Vânase
iepuri pe câmpurile din preajma localităţii Torrance şi în
rezervaţia indienilor Cahuilla. Tocmai de aceea avea mare
grijă de armele sale. 3 Pentru membrii familiei Zamperini,
acest amănunt reprezenta un anumit indiciu, tocmai pentru
că era vorba despre un lucru pe care japonezii nu aveau de
unde să-l cunoască.
Louise şi Sylvia au izbucnit în lacrimi, apoi au început să
chiuie de bucurie.
Pete a ridicat receptorul, a format numărul lui Payton
Jordan şi i-a strigat în receptor:
— Payt! Louie trăieşte! 4
1 Telegramă nedatată, din documentele lui Louis Zamperini.
2 „Louis Zamperini Radio Talk Heard by Uncle”, Des Moines Register, 12
decembrie 1944.
3 Sylvia Flammer, interviuri telefonice, 25, 27 octombrie 2004.
4 Payton Jordan, interviu telefonic, 16 august 2004.
— 349 —