[Laura_Hillenbrand]_De_Neînvins

Înainte de plecare, i-a spus soţiei că, dacă va avea ghinion,
nu va mai îngădui să fie capturat.
Pe 7 decembrie 1950, înaintea zorilor, Harris se afla pe
versantul îngheţat al unui munte coreean, alături de soldaţii
obosiţi ai batalionului său, care trecuseră prin lupte atât de
îngrozitoare, încât fuseseră reduşi la un sfert din numărul
iniţial. în dimineaţa aceea, asigurau ariergarda unui convoi.
Când convoiul a traversat o zonă deschisă pe întuneric,
soldaţi chinezi ascunşi în tranşee i-au atacat din apropiere.
Acţiunea lui Harris a intrat după aceea în legendele
puşcaşilor marini: şi-a strâns oamenii şi, sub focul ucigaş, i-
a îndreptat direct spre chinezi. Pierderile au fost masive, dar
i-au ţinut pe inamici pe loc suficient pentru ca restul
convoiului să scape.
La sosirea zorilor, nimeni nu l-a putut găsi pe Harris.
Ultima dată când fusese zărit, pornise pe o potecă, înarmat
cu două puşti. Oamenii lui au căutat ore în şir, însă n-au
găsit nicio urmă. Au ajuns la concluzia că fusese capturat
din nou.
Pentru acţiunile sale din ziua aceea, Harris a fost distins
cu Navy Cross, a doua medalie ca însemnătate după
Congressional Medal of Honor. Generalul Clifton Capes a
păstrat decoraţia în biroul lui cu speranţa că Harris va reveni
acasă şi i-o va decerna personal. Însă acest lucru nu s-a
întâmplat. William Harris, în vârstă de 32 de ani la momentul
dispariţiei sale, n-a mai fost văzut niciodată. Când prizonierii
de război americani din Războiul din Coreea au fost eliberaţi,
s-a aflat că niciunul dintre ei nu-l văzuse. Dispăruse pur şi
simplu.
După mulţi ani, familia lui Harris a primit o cutie cu
oseminte, aparent expediată de nord-coreeni. Se spunea că
rămăşiţele dinăuntru ar fi corespuns cu ce se ştia despre
Harris, totuşi rapoartele au fost atât de incomplete, încât
familia n-a fost niciodată sigură dacă l-a îngropat într-adevăr
pe Bill în cimitirul unei biserici din Kentucky. Nu se ştie ce s-
— 517 —