[Laura_Hillenbrand]_De_Neînvins

Toţi din familie sufereau, dar copiii încercau din răsputeri
să-şi încurajeze mama. Niciodată nu au plâns de faţă cu ea,
ba, dimpotrivă, îşi povesteau tot felul de istorii inventate
despre presupusele aventuri ale lui Louie pe o insulă
tropicală. De cele mai multe ori, Anthony pur şi simplu nu
era capabil să vorbească despre fiul dispărut. Sylvia se ducea
deseori la biserică, unde se ruga pentru Louie şi Harvey.
Câteodată se ducea la San Diego împreună cu Virginia, ca
să-l vadă pe Pete, şi cei trei fraţi ieşeau la un pahar, ca se
îmbărbăteze unii pe alţii. Niciodată nu vorbeau despre
posibilitatea ca Louie să fie mort. Când Sylvia ieşea prin
Torrance cu părinţii ei, observa că oamenii se uită la ei întrun
anumit fel. Ochii lor păreau să spună că le este milă de
cei din familia Zamperini, fiindcă nu pot să accepte adevărul.
În fiecare seară, Sylvia îi scria soţului ei. Cam la o
săptămână, îi scria şi lui Louie. Îşi făcuse obiceiul să-i scrie
ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, povestindu-i detalii
banale din viaţa cotidiană. Pentru Harvey avea o adresă;
pentru Louie nu avea nimic, aşa că punea scrisorile pe
adresa Crucii Roşii. Îi spunea mamei că pleacă la poştă să
expedieze scrisorile, urca în maşină, se ducea la oficiul poştal
şi le punea în cutie. Apoi se ducea la liceu, parca maşina la
umbra copacilor şi plângea.
Noaptea, după ce se stingeau luminile şi rămânea singură
în patul în care dormise când era copil, de multe ori Sylvia
începea iar să plângă. Somnul ei, atunci când venea, era
intermitent şi chinuit de vise. Cum nu ştia ce s-a întâmplat
de fapt cu fratele ei, în minte i se fixase fotografia văzută în
ziar după atacul de la Nauru: Louie, uitându-se printr-o
gaură din Super Man. Imaginea aceea o făcuse să creadă că
Louie fusese împuşcat, iar coşmarurile ei se învârteau în
jurul acelei obsesii: niciodată nu era vorba de vreo prăbuşire,
niciodată nu era vorba despre apă, numai gloanţe care îl
umpleau de sânge pe Louie, în avionul lui. Ea încerca să
ajungă la el, dar nu reuşea niciodată. Oricât de oribile ar fi
fost aceste vise, în ele, Louie nu murea niciodată. Nici măcar
imaginaţia Sylviei nu accepta ideea că el este mort.
În decembrie 1943, familia se pregătea să întâmpine
— 288 —