[Laura_Hillenbrand]_De_Neînvins

primul oraş distrus a urmat un altul, apoi altul, toate rase
complet de pe faţa pământului, iar puţinii locuitori rămaşi se
vedeau umblând ca nişte fantome printre ruine, scurmând
ici-colo prin moloz. Nimeni n-a mai simţit bucurie. În trenul
cu care a mers Louie, printre oameni s-a lăsat o tăcere
adâncă în timp ce garnitura trecea prin Tokio. La o
săptămână după ce Louie a fost transferat de la Omori, peste
40 km 2 din suprafaţa totală a capitalei nipone au fost
distruşi complet, iar zeci de mii de oameni şi-au pierdut viaţa
în urma holocaustului produs de avioanele B-29.
Unele dintre aceste trenuri cu foşti captivi au trecut şi pe
lângă Hiroshima. Practic toţi prizonierii de război erau
convinşi că distrugerea acelui oraş i-a salvat pe ei de la
execuţie. John Falconer, unul dintre supravieţuitorii
Marşului Morţii din Bataan, a rămas marcat de imaginea
care li se înfăţişa dinainte pe măsură ce se apropiau cu
trenul de Hiroshima. „Mai întâi s-au văzut nişte copaci”, avea
să-i povestească el istoricului Donald Knox. „Pe măsură ce
ajungeai mai aproape, observai copaci fără frunze. După ce te
mai apropiai puţin, vedeai copaci fără crengi. Apoi remarcai
că nu se mai văd nici trunchiuri, iar în centru nu mai exista
absolut nimic. Nimic! Era minunat. Mi-am dat seama că acel
lucru pusese capăt războiului. Acel lucru însemna că nu mai
eram nevoiţi să răbdăm de foame sau să fim chinuiţi de boli,
fără niciun tratament medical. Eram cu totul insensibil la
nevoile şi suferinţele altora. Ştiu că nu este în regulă să spui
că era minunat, fiindcă nu era. Dar atunci am crezut că
scopul scuza, probabil, mijloacele.” 1
La ora 7 seara din aceeaşi zi în care părăsise Naoetsu,
garnitura de tren ajungea în oraşul Yokohama, şi el afectat
de bombardamente, şi se oprea în gară.
— Bine-aţi revenit, băieţi! 2
„În faţa mea, într-o uniformă kaki imaculată, cu chipiul
aşezat regulamentar pe cap, se afla o tânără americană, cu
1 Knox, op. cit., p. 451.
2 Wade, op. cit., p. 171.
— 437 —