[Laura_Hillenbrand]_De_Neînvins

credea că este Watanabe. Dintre ceilalţi prizonieri de război,
puţini au auzit zvonul acela – sau poate că niciunul. Louie n-
a aflat nimic şi era convins că Watanabe s-a sinucis cu
decenii în urmă.
În vara anului 1995, la 50 de ani după plecarea sa din
Naoetsu, Watanabe avea 77 de ani. Părul îi era grizonant;
ţinuta semeaţă se mai cocârjase. Părea că-şi va încheia viaţa
fără să fi fost nevoit să-şi înfrunte public trecutul, însă în
anul acela a fost, în sfârşit, dispus să admită că a maltratat
oameni. Poate că s-a simţit cu adevărat vinovat. Poate că, pe
măsură ce se apropia de capătul vieţii, nutrea sentimentul
neliniştitor că va fi ţinut minte drept un ticălos şi dorea să
scape de o astfel de reputaţie. Sau poate că-l motiva aceeaşi
vanitate care-l măcinase în timpul războiului şi spera să
folosească povestea abjectă a lui şi a victimelor sale pentru a
atrage atenţia asupra sa, ba poate chiar pentru a câştiga
admiraţie pentru că se căieşte. În vara aceea, când reporterul
Peter Hadfield de la ziarul londonez Daily Mail i-a sunat la
uşă, Watanabe l-a lăsat să intre. 1
Stând pe un fotoliu din apartamentul lui şi ţinând în mâna
uriaşă un pahar din cristal cu vin, el a acceptat în cele din
urmă să vorbească despre prizonierii de război.
— Le înţeleg amarul, a spus Watanabe. Şi poate că ei se
întreabă de ce am fost atât de sever. Vreau acum să-mi cer
scuze. Să-mi cer scuze din adâncul inimii… Am fost sever.
Am fost foarte sever.
A strâns pumnul şi l-a trecut prin faţa bărbiei.
— Dacă foştii prizonieri o doresc, îi voi lăsa să vină aici şi
să mă lovească, să mă bată.
A susţinut că s-a folosit doar de mâini pentru a-i pedepsi
pe prizonieri, o afirmaţie care i-ar fi scos din sărite pe cei care
fuseseră loviţi cu picioarele, ciomăgiţi cu bastonul lui de
kendo şi izbiţi peste faţă cu centura. A declarat că încercase
doar să-i înveţe disciplina militară şi că acţionase potrivit
ordinelor primite.
1 Peter Hadfield şi Clare Henderson, „Deathcamp Monster Finally Says I’m
Sorry”, Daily Mail, Londra, 20 august 1995.
— 525 —