[Laura_Hillenbrand]_De_Neînvins

atât de generoasă. Phil s-a gândit uşurat: „Ne sunt prieteni.” 1
Louie şi Phil au rămas la infirmerie două zile, având
alături nişte japonezi care i-au îngrijit cu o preocupare
sinceră pentru confortul şi sănătatea lor. A treia zi, a venit la
ei ofiţerul care era comandantul adjunct al unităţii. Le-a
adus friptură de vită, ciocolată şi nuci de cocos – cadou de la
comandantul lui –, precum şi nişte noutăţi. Un cargou se afla
în drum spre ei pentru a-i transporta pe un alt atol. Numele
atolului i-a dat frisoane lui Louie: Kwajalein. Adică locul
cunoscut sub numele de „Insula Execuţiilor”.
Louie avea să-şi amintească multă vreme cuvintele
ofiţerului: „Nu vă mai putem garanta viaţa după ce veţi pleca
de aici.” 2
Cargoul a sosit pe 15 iulie. Louie şi Phil au fost luaţi în
primire şi cazaţi separat. Căpitanul le trimitea porţii
generoase de mâncare. Prizonierii mâncau cât puteau de
mult.
Unul dintre simptomele dureroase ale înfometării este că
organismul muribund respinge de cele mai multe ori primul
aliment pe care îl primeşte. Se pare că mâncarea de pe atol
le-a priit naufragiaţilor, însă nu şi cea de pe cargou. Louie şia
petrecut aproape toată ziua chircit peste balustrada navei,
vomitând în apă, susţinut de un paznic. Şi mâncarea
ingerată de Phil ieşea la fel de repede, dar el a fost dus întrun
alt loc; în noaptea aceea, a fost nevoie de şase drumuri la
prora vasului. 3
Când japonezii au ajuns la Kwajalein, pe 16 iulie, au
devenit mai aspri. Au reapărut bandanele care acopereau
ochii, iar Louie şi Phil au fost transferaţi pe ceea ce părea să
fie o barjă. Când barja s-a oprit, au fost ridicaţi şi duşi de
acolo pe umerii unor soldaţi. Louie a simţit cum se ridică în
aer, ca apoi să fie trântit pe o suprafaţă dură. Phil a fost
1 Russell Allen Phillips, interviu televizat, CBS, La Porte, Indiana, ianuarie
1997.
2 Louis Zamperini, interviu telefonic.
3 Louis Zamperini, interviu telefonic; Russell Allen Phillips, interviu
televizat, CBS, La Porte, Indiana, ianuarie 1997.
— 235 —