[Laura_Hillenbrand]_De_Neînvins

care avea să fie cunoscută mai târziu sub numele de „omoară
tot” 1 . Politica japoneză era ca şefii lagărelor de prizonieri să
nu permită sub nicio formă trupelor aliate să-şi recupereze
deţinuţii. Dacă înaintarea trupelor aliate părea să ducă la
această situaţie, prizonierii trebuiau să fie executaţi. „Dacă
există cea mai mică suspiciune că prizonierii de război ar
putea fi recuperaţi în urma unui atac îndreptat împotriva
noastră”, comunica un ordin primit în mai 1944 de toţi
comandanţii lagărelor de prizonieri, „trebuie să se ia măsuri
decisive astfel încât să nu fie returnat nici măcar un singur
prizonier” 2 .
În luna august a acelui an, ministrul japonez de război va
trimite comandanţilor de lagăr o precizare legată de acest
ordin:
Dacă situaţia se agravează, este foarte important ca
deţinuţii să fie adunaţi şi închişi împreună în acelaşi loc
ca şi până atunci, sub pază strictă, până când vor fi gata
pregătirile pentru dispoziţiile finale. […] Ei vor fi distruşi
individual sau în grup, indiferent cum se va face, prin
bombardare în masă, gazare, otrăvire, înec, decapitare
sau în alt fel, veţi dispune de ei aşa cum dictează
situaţia. […] În orice caz, scopul este ca niciunul dintre
ei să nu scape, să fie anihilaţi toţi şi să nu rămână nicio
urmă.
În timp ce trupele aliate avansau luptând spre Japonia,
captivii din Ofuna şi din celelalte lagăre se aflau în faţa marii
ameninţări că succesul aliaţilor va reprezenta aplicarea
politicii „omoară tot”. Deşi niciunul dintre prizonieri nu ştia
1 Notă din jurnalul de prizonierat al unui deţinut din lagărul de
concentrare din Taiwan, 1 august 1944, documentul nr. 2701, proba O
din documentul 2687; mărturii adunate ca probe de către acuzare pentru
Tribunalul Internaţional Militar din Orientul Îndepărtat, 1945-1947
(National Archives Microfilm Publication M1690, microfilm 346, cadrul
540), RAOOH, WWII, RG 331, NACP.
2 V. Dennis Wrynn, „American Prisoners of War: Massacre at Palawan”,
World War II, noiembrie 1997.
— 267 —