[Laura_Hillenbrand]_De_Neînvins

a tăiat carnea în bucăţele mici şi a insistat ca toţi să
mănânce. Au înghiţit cu greu bucăţelele de carne. Fiindcă
Mac părea cel mai slăbit, i-au dat lui tot sângele.
În stomacul păsării au găsit mai mulţi peştişori, pe care au
hotărât să-i folosească drept momeală şi, cu ajutorul lor,
Louie a reuşit să mai prindă un peşte. A păstrat câteva
bucăţele din carnea păsării, ca să mai aibă momeală, iar
oasele de peşte le-a pus la uscat, în speranţa că va putea să
le folosească drept cârlige. 1
Orele se întindeau nesfârşite. Louie a mai prins câţiva
peşti; o dată a folosit drept momeală un peşte aruncat în
barcă de un val şi a prins un peşte-pilot destul de mare.
Ploile veneau rar, iar atunci oamenii sugeau fiecare picătură
ce le cădea în captatoarele de ploaie. În fiecare noapte, Louie
şi Phil rosteau rugăciuni cu rândul. Mac rămânea în lumea
lui.
Erau din ce în ce mai slabi. Phil îşi revenise încet-încet din
sfârşeala provocată de rănile de la cap; organismul lui Mac
era tot mai sleit, la fel şi starea de spirit. Apoi ploile s-au
oprit, iar cutiile au rămas goale. Ajunseseră în cea de-a
douăzeci şi una zi. Au prins un peşte şi au făcut o mică
petrecere ca să marcheze depăşirea a ceea ce ei considerau
că este recordul lui Rickenbacker.
De ceva timp, Louie simţea o duhoare care îi întorcea
stomacul pe dos şi care venea în valuri către ei. Provenea de
la capul lui Phil. Sângele îmbibat în bandajul făcut din tricou
începuse să putrezească şi din el cădeau mereu în barcă mici
fragmente scorojite. Phil nu simţea nimic, dar Louie nu mai
putea suporta mirosul. A desfăcut încet bandajul. Sub coaja
groasă de sânge închegat, rana se lipise bine. Nu a mai
sângerat. Tricoul putea să dispară.
Câteva zile mai târziu, Louie a observat ceva bizar. La
orizont, limita apei părea să se afle mai sus. Apoi s-a zărit o
creastă întunecată, care s-a ridicat şi a început să vină spre
ei rostogolindu-se. Louie a strigat la ceilalţi să-i avertizeze.
1 Ibidem.
— 204 —