[Laura_Hillenbrand]_De_Neînvins

mergându-i pe piele, deşi nu vedea absolut nimic. Toate
astea îl făceau să bea şi mai mult.
Cynthia l-a îndemnat să caute ajutor, aşa că Louie s-a
dus, fără chef, la un psiholog dintr-un spital pentru veterani.
A vorbit despre război şi coşmaruri, dar s-a întors acasă
simţindu-se la fel de tulburat ca înainte. După două sau trei
şedinţe, a abandonat.
Într-o zi a deschis un ziar şi a văzut un articol care i-a
captat atenţia. Un fost prizonier de război intrase într-un
magazin şi îl văzuse acolo pe unul dintre foştii lui temniceri.
Respectivul a chemat poliţia, care l-a arestat pe presupusul
criminal de război. În timp ce citea, Louie a simţit cum toată
furia lui se focalizează într-o singură direcţie. S-a văzut
găsindu-l pe Pasăre, doborându-l, însângerându-i faţa cu
pumnii şi apoi strângându-l de gât. În visul acela cu ochii
deschişi, l-a omorât pe Pasăre încet, savurând suferinţa pe
care i-o cauza, făcându-şi torţionarul să simtă toată durerea,
oroarea şi neajutorarea pe care le trăise el. Venele îi zvâcneau
surescitate, parcă îndemnându-l să treacă la acţiune.
Louie nu ştia ce se întâmplase cu Pasărea, dar era sigur
că, dacă s-ar fi putut întoarce în Japonia, i-ar fi dat de urmă.
Avea un răspuns clar şi răspicat faţă de efortul permanent al
lui Watanabe de a-i distruge omenia: „Eu sunt om în
continuare.” Nu putea concepe alt mod prin care să se
mântuiască.
Găsise, aşadar, o altă misiune, care să-i înlocuiască
Olimpiada pierdută. Avea să-l ucidă pe Pasăre. 1
1 Louis Zamperini, interviuri telefonice.
— 478 —