[Laura_Hillenbrand]_De_Neînvins

valuri de greaţă. Nu puteau să bage în gură carnea fiindcă le
venea să vomite. Într-un târziu au renunţat. 1
Nu putuseră să mănânce pasărea, dar măcar acum aveau
momeală. Louie a scos undiţa, a pus un cârlig la capătul
firului, a agăţat o bucăţică de carne, apoi a aruncat-o în apă.
Într-o clipită, şi-a făcut apariţia un rechin, a muşcat
momeala şi a retezat firul, luând cu el şi momeala, şi cârligul,
şi un metru sau doi de fir. Louie a încercat cu un alt cârlig,
însă iar a venit rechinul şi i l-a luat. Cu al treilea cârlig s-a
întâmplat la fel. În sfârşit, un cârlig a rămas neatacat de
rechini. Louie a simţit o smucitură şi a tras undiţa. La
capătul firului se afla un peşte-pilot subţirel, de vreo 25 cm.
După ce Louie l-a despicat, toţi trei s-au blocat. Niciunul nu
mai mâncase vreodată carne crudă. Au băgat câte o bucăţică
în gură. Nu avea niciun gust. Au mâncat peştele până la os. 2
Era prima hrană pe care o băgau în gură de mai bine de o
săptămână. Un peşte mic pentru trei oameni nu era prea
mult, însă acele proteine le-au dat un impuls de energie.
Louie le demonstrase că, dacă vor fi perseverenţi şi creativi,
pot face rost de ceva mâncare, iar el şi Phil se simţeau
încurajaţi. Numai Mac a rămas neschimbat.
Phil era neliniştit în privinţa albatrosului. Ca mulţi alţi
copii de şcoală din vremea lui, citise şi el poezia lui Samuel
Taylor Coleridge, Balada bătrânului marinar. În poem, un
marinar ucide un albatros blând care, se spunea, făcea să
bată vântul. Drept consecinţă, marinarul şi echipajul lui s-au
trezit pe nişte ape infernale, lipsite de vânt, chinuiţi de sete şi
hăituiţi de creaturi monstruoase. Toţi oamenii din echipaj au
murit, iar marinarul a rămas într-un fel de purgatoriu
infernal, cu albatrosul agăţat de gât şi ţinându-şi ochii
închişi, ca să nu mai vadă privirea acuzatoare pe care o
aveau camarazii morţi.
Louie nu era superstiţios, însă albatroşii începuseră să-i
1 Louis Zamperini, interviu telefonic.
2 „42nd Bombardment Squadron: Addendum to Squadron History”, 11
septembrie 1945, AFHRA, Maxwell AFB, Alabama; Louis Zamperini,
interviu telefonic.
— 195 —