[Laura_Hillenbrand]_De_Neînvins

Capitolul 33
Ziua Mamei
Prizonierii de la Naoetsu au preluat controlul asupra
garniturii de tren. În fiecare orăşel aflat pe traseu, frânele
locomotivei scârţâiau, iar trenul se oprea şi prizonierii
coborau. Se întorceau în tren încărcaţi cu sake obţinut „la
liber” şi cu orice altceva mai puteau fura. Apoi călătoria era
reluată, trupurile firave ale prizonierilor se înmuiau şi mai
mult de la sake, iar oamenii deveneau din ce în ce mai
zgomotoşi. Un locotenent s-a ridicat în picioare şi, luându-şi
un aer solemn, le-a spus camarazilor să se poarte cuviincios,
adăugând că nu este de dorit ca vreunul din ei să cadă din
tren.
Pe la ora 3 după-amiaza, trenul s-a oprit şi a început să
meargă cu spatele. Exact cum se temuse locotenentul, un om
căzuse din tren. Pe măsură ce trenul parcurgea înapoi
distanţa străbătută, la un moment dat a fost zărit prizonierul
pierdut. Oamenii şi-au dat seama că era însuşi locotenentul
care le vorbise cu ceva timp înainte. Era beat mort. A avut
noroc. Pe parcursul acelei după-amiezi, şi alţi turmentaţi au
căzut din tren, dar acesta nu s-a mai oprit să-i recupereze.
Respectivii au fost nevoiţi să se descurce pe cont propriu. 1
De la un capăt la altul al Japoniei, trenuri pline cu
prizonieri de război se îndreptau spre Yokohama. Oamenii şiau
lipit feţele de geamuri pentru a vedea mai bine ce anume
reuşiseră să facă avioanele B-29. Marile oraşe erau acum
nişte uriaşe pete negre, recognoscibile numai după reţeaua
de drumuri înnegrite, pe care nu trecea însă nimeni şi care
nu mai duceau nicăieri.
Când au văzut prima oară o zonă afectată de
bombardamente, foştii captivi s-au bucurat. Însă după
1 Ken Marvin, interviu telefonic, 21 ianuarie 2005; Wade, op. cit., p. 171;
Knox, op. cit., p. 452; Louis Zamperini, interviu telefonic.
— 436 —