[Laura_Hillenbrand]_De_Neînvins

Un adevărat colecţionar, Louie părea că a păstrat toate
obiectele vieţii lui, de la anunţul NU DERANJAŢI pe care i-l
şterpelise lui Jesse Owens în Berlin şi până la numărul din
hârtie pe care-l purtase când spulberase recordul pe o milă
în 1934. Unul dintre albumele sale, care acoperă doar
perioada 1917-1938, cântăreşte 28 de kilograme! Pe acesta
mi l-a trimis în mod voluntar, predându-l răposatei mele
prietene Debie Ginsburg, care a izbutit să-l târască cumva
până la un serviciu de coletărie. Împreună cu el, mi-a trimis
alte câteva albume (din fericire, mai mici), sute de fotografii şi
scrisori, jurnalele lui şi articole preţioase, aşa cum este
tăietura din ziar pătată pe care o avea în portofel când se afla
în barca de salvare. Toate au fost extrem de valoroase pentru
mine întrucât mi-au spus povestea lui în mod direct şi cu
detalii relevante. Îi sunt imens de recunoscătoare fiindcă mia
încredinţat lucruri atât de importante pentru el şi pentru
că m-a primit cu braţele deschise în povestea vieţii lui.
Pete Zamperini, Sylvia Zamperini Flammer şi Payton
Jordan n-au mai trăit pentru a vedea această carte ieşind de
la tipar. Au jucat un rol enorm în crearea ei, împărtăşindumi
o viaţă întreagă de amintiri şi suveniruri. Scrierea cărţii
mi-a adus multe bucurii, iar convorbirile îndelungate cu
Pete, Sylvia şi Payton au ocupat un loc de frunte. Le
mulţumesc, de asemenea, lui Harvey Flammer, Cynthia
Zamperini Garris, Ric Applewhite şi răposatei Marge Jordan,
care mi-au spus poveştile lor despre Louie şi Cynthia.
Karen Loomis, fiica lui Russell Allen Phillips şi a soţiei sale
Cecy, mi-a prezentat istoria familiei sale şi mi-a trimis
scrisorile de dragoste adresate de tatăl ei soţiei sale în timpul
războiului, albume, fotografii, articole decupate din ziare şi
memoriile bunicii ei. Mulţumită lui Karen, am putut să
cunosc viaţa pilotului tăcut şi modest care a fost Phil şi să-l
descopăr pe acest om atât de curajos şi de răbdător. Într-o
bună zi, voi face o călătorie în Georgia, pentru brioşele mult
promise, împreună cu Karen. Îi mulţumesc, de asemenea,
fiicei lui Bill Harris, Katey Meares, care mi-a trimis fotografii
de familie şi mi-a povestit despre tatăl pierdut mult prea
curând, amintindu-şi cum stătea în cap în bucătărie pentru
— 534 —