[Laura_Hillenbrand]_De_Neînvins

a ordonat să o ţină deasupra capului, apoi a chemat un
gardian şi i-a spus că, dacă prizonierul lasă braţele în jos,
trebuie să-l lovească cu arma. Apoi s-a dus la o baracă
situată în apropiere, s-a urcat pe acoperişul ei şi s-a aşezat
acolo, pentru a privi totul de la înălţime.
Louie a rămas în soare, cu scândura deasupra capului.
Pasărea s-a întins pe acoperiş ca o pisică, i-a strigat pe
japonezii care treceau pe-acolo, l-a arătat cu degetul pe Louie
şi a râs. Louie l-a privit cu nişte ochi în care se citea numai
ură.
Au trecut câteva minute. Louie a continuat să ţină
scândura şi să stea cu ochii aţintiţi asupra lui Watanabe.
Acesta îl privea amuzându-se pe seama suferinţei lui şi
bătându-şi joc de el. Wade şi Tinker au continuat să
muncească, privind din când în când, pe furiş, spre Louie.
Wade se uitase la ceasul din lagăr în momentul în care Louie
a ridicat scândura. Devenea din ce în ce mai conştient de
cantitatea de timp scursă.
Au mai trecut cinci minute, apoi zece. Lui Louie au început
să-i tremure braţele, care în curând i-au amorţit. Scândura
s-a înclinat. Gardianul l-a izbit imediat cu arma. Louie şi-a
îndreptat spatele şi braţele. La creier îi ajungea tot mai puţin
sânge. Se simţea confuz, nu mai putea gândi limpede, lagărul
a început să se învârtă cu el. Presimţea că o să leşine, că îşi
va pierde minţile. Îl anima un singur gând: „Nu mă poate
înfrânge.” Din locul său de observaţie, Pasărea a încetat să
mai râdă.
Timpul continua să se scurgă, iar Louie rămânea în
aceeaşi poziţie, cu scândura deasupra capului, cu ochii
aţintiţi spre Pasăre, rezistând cu mult după ce l-au părăsit
puterile. „Era ceva în interiorul meu care mă făcea să rezist”,
avea să povestească el mai târziu. „Nu ştiu exact ce anume.”
S-au auzit mişcări grăbite, undeva, deasupra lui. Pasărea
cobora de pe acoperiş în grabă, furios. După o fracţiune de
secundă, îl izbea pe Louie în stomac. Prizonierul s-a chircit
de durere. Scândura a căzut peste el, lovindu-l în cap. Louie
— 402 —