[Laura_Hillenbrand]_De_Neînvins

ai fost victima unor indivizi monstruoşi, dar în acelaşi timp
nu eşti furios pe ei?” Şi Louie mi-a răspuns simplu: „Pentru
că i-am iertat.”
Atitudinea aceea m-a cucerit, mai mult decât orice altceva.
Cum putea omul acesta să ierte ceea ce era de neiertat?
Începând să-i scriu biografia, m-am străduit să aflu
răspunsul.
RHRC: Ai scris despre două personaje remarcabile –
ambele cotate cu foarte puţine şanse de reuşită – din lumea
curselor de alergări din prima jumătate a secolului XX şi ai
ţesut în jurul lor naraţiuni extrem de emoţionante şi pline de
tâlc. Ce înseamnă pentru tine un subiect bun? Ce cauţi la el?
LH: În vremuri excepţionale, oamenii obişnuiţi trebuie să
pătrundă în adâncul firii lor şi să-şi găsească adevăratul
caracter. Unii găsesc pustietate, fragilitate, ba chiar
impulsuri întunecate, însă alţii descoperă virtuţi minunate:
curaj, ingeniozitate şi voinţa de a persevera, când nu le-a mai
rămas nimic altceva decât voinţa. Acestea sunt virtuţile care
scriu istoria şi care le îngăduie oamenilor să învingă în
încercările supreme din timpul vieţii. În vremurile cu greutăţi
extreme, astfel de oameni trăiesc aventuri epopeice, poveşti
ce înfioară, fascinează, inspiră şi iluminează. Astfel de poveşti
mă atrag.
Cred, de asemenea, că cele mai bune subiecte oferă ocazia
de a folosi o poveste mică pentru a spune una mult mai
mare. Aş fi putut scrie despre Seabiscuit în mod simplu: un
cal de curse care a trăit acum 75 de ani a avut un destin ca
în povestea Cenuşăresei. Era o întâmplare minunată în sine,
dar în viaţa remarcabilă a lui Seabiscuit, ca şi în viaţa
proprietarului său, magnat auto, a antrenorului şi a fostului
său jocheu câştigător de curse se afla o poveste mult mai
mare, despre America în timpul Marii Crize economice. Am
strâns cât mai multe amănunte despre viaţa intimă a
subiecţilor mei, însă am prezentat şi contextul, epoca de
prefaceri extraordinare în care au trăit ei şi felul în care au
întrupat spiritul şi strădaniile acelor vremuri.
— 543 —