[Laura_Hillenbrand]_De_Neînvins

Capitolul 39
Zorii
Într-o dimineaţă friguroasă din toamna anului 1950, Louie
parcurgea drumul lung şi neted care ducea spre un complex
de clădiri lipsite de ornamente. Pe măsură ce se apropia de
arcada ce marca intrarea în complex, a simţit furnicături în
tot corpul. Pe arcadă scria „ÎNCHISOAREA SUGAMO” şi,
dincolo de ea, aşteptau gardienii lagărului său de prizonieri
de război. Louie revenise în cele din urmă în Japonia. 1
În anul scurs după intrarea în cortul lui Billy Graham,
Louie s-a străduit să respecte o promisiune. A început o viaţă
nouă ca predicator creştin, spunându-şi povestea în toată
America. Această activitate îi aducea onorarii modeste şi
donaţii, suficient cât să-şi plătească facturile şi să cumpere,
cu 150 de dolari, un DeSoto uzat, înlocuind în sfârşit
automobilul pierdut ca garanţie pentru împrumut. A
economisit îndeajuns pentru a achita avansul pentru o casă,
totuşi rămânea atât de sărac, încât leagănul lui Cissy era
unica mobilă din locuinţă. Louie gătea mâncare pe un reşou,
iar el şi Cynthia dormeau în saci de dormit lângă leagăn.
Abia se descurcau, dar legătura dintre ei fusese reînnoită şi
aprofundată. Erau fericiţi împreună.
În primii ani de după război, Louie fusese obsedat de
întoarcerea în Japonia, de uciderea omului care îl distrusese.
Însă acum în sufletul lui nu mai exista niciun gând legat de
crimă. Venise aici nu pentru a se răzbuna, ci pentru a
răspunde la o întrebare.
I se spusese că toţi aceia care-l chinuiseră fuseseră
arestaţi, condamnaţi şi închişi aici, în Sugamo. Louie putea
să vorbească despre temnicerii lui şi să se gândească la ei
fără amărăciune, chiar şi la Pasăre, dar o întrebare continua
1 Louis Zamperini, interviu telefonic; Louis Zamperini, interviu acordat lui
George Hodak, Hollywood, California, iunie 1988, AAFLA.
— 508 —