[Laura_Hillenbrand]_De_Neînvins

opt luni şi nu ştia dacă mai trăieşte. 1
Louie a fost dus cu o maşină la studioul Radio Tokio.
Producătorii l-au salutat cu căldură, de parcă ar fi fost un
prieten apropiat. I-au citit mesajul şi au fost de acord să-l
transmită. I-au comunicat că mesajul va fi înregistrat pentru
a fi transmis două zile mai târziu. Producătorii voiau să
anunţe în emisiunea de după-amiază că urma mesajul
prizonierului de război, astfel încât să stârnească interesul
ascultătorilor şi apoi să mai aştepte puţin până să arunce în
eter vocea lui Louie. Toate aceste precizări reprezentau o
dovadă a faptului că nu minţeau.
Louie a fost dus în faţa unui microfon, unde i s-a dat
şansa pe care o aştepta de atâta vreme. Şi-a citit mesajul, iar
producătorii au fost încântaţi. În timp ce aceia care îl
escortaseră la studio se pregăteau să-l ducă înapoi la Omori,
Louie s-a apropiat de un producător care fusese deosebit de
amabil cu el şi i-a spus că în lagăr se află un anume
Watanabe, care îi bate crunt pe prizonierii de război.
Producătorul respectiv s-a arătat îngrijorat şi i-a spus că va
vedea ce poate să facă.
În San Francisco, la ora 2.30 în dimineaţa zilei de 18
noiembrie 1944, o tânără pe nume Lynn Moody era singură
în Biroul Ştiri de Război; lucra în tura de noapte. În biroul de
vizavi, la Comisia Federală de Comunicaţii (CFC), o colegă dea
ei asculta posturi de radio japoneze şi dactilografia anumite
emisiuni, care urmau să fie analizate ulterior de către
specialiştii în propagandă. Pentru că se plictisea, Lynn
Moody s-a dus în biroul colegei s-o salute. Aceasta din urmă
a rugat-o să-i ţină puţin locul, pentru că dorea să ia o
pauză. 2
Lynn Moody şi-a pus căştile şi a început să stenografieze.
În timp ce scria, a auzit uimită un nume familiar: Louis
Zamperini. Lynn Moody absolvise USC în 1940 şi îl cunoştea
de multă vreme pe Louie. Crainicul vorbea despre mesajul
1 Louis Zamperini, interviu telefonic.
2 Lynn Moody Hoffman, scrisoare către Louis Zamperini, 14 august 1998.
— 342 —