[Laura_Hillenbrand]_De_Neînvins

Capitolul 18
Un cadavru care respiră
Prin fereastra de la uşa celulei în care stătea Louie a
zburat ceva care a căzut pe podea spărgându-se în bucăţele
albe. Erau două bucăţi de biscuit nesărat, genul de gustare
care constituia hrana standard a marinarilor. 1 O cană micuţă
de ceai – atât de diluat încât era mai mult apă fiartă şi atât
de puţin încât îl terminai dintr-o înghiţitură – a fost pusă pe
pervaz. Şi Phil a primit mâncare, însă nu şi apă. Amândoi s-
au târât pe podeaua celulei, au adunat de pe jos fărâmele de
biscuit şi le-au mâncat. Se simţea prezenţa gardianului
dincolo de uşă.
S-au auzit nişte zgomote pe coridor, iar în cadrul ferestrei
a apărut faţa cuiva. Omul l-a salutat voios în engleză,
spunându-i pe nume. Louie s-a uitat uimit în sus.
Era un localnic din Kwajalein, care i-a spus că toată insula
vorbeşte acum numai despre naufragiaţii americani. Când
fuseseră capturaţi, trebuiseră să-şi decline identitatea, iar
vizitatorul, fiind un iubitor de sport, l-a recunoscut pe Louie
după nume. Începuse să turuie despre alergări, despre
fotbal, despre Olimpiadă, şi nu se oprea decât foarte rar, ca
să-i mai pună câte o întrebare. Louie apuca să spună o
vorbă-două, apoi omul începea iar să turuie. 2
După câteva minute, s-a uitat la ceas şi a spus că trebuie
să plece. Louie l-a întrebat ce s-a întâmplat cu soldaţii din
Marină al căror nume era inscripţionat pe perete. Cu acelaşi
ton plin de veselie, acesta i-a răspuns că sunt morţi. Toţi
prizonierii de război care s-au aflat pe Kwajalein, i-a zis el, au
fost executaţi.
După ce localnicul a plecat, paznicul s-a uitat provocator
1 Louis Zamperini, interviu telefonic; „42nd Bombardment Squadron:
Addendum to Squadron History”, 11 septembrie 1945, AFHRA, Maxwell
AFB, Alabama; declaraţia lui Louis Zamperini din 1 noiembrie 1945,
colecţia John D. Murphy, HIA, Stanford, California; Trumbull, op.cit.
2 Louis Zamperini, interviu telefonic.
— 239 —