[Laura_Hillenbrand]_De_Neînvins

Sylvia a organizat o vânzare în curte, ca să scape de toate
lucrurile. Avusese maşină de spălat şi uscător, obiecte care
atunci erau supuse raţionalizării şi pe care era aproape
imposibil să le cumperi noi. O doamnă a vrut să le cumpere
doar pe acelea, dar Sylvia a refuzat, sperând să vândă toate
lucrurile deodată. Atunci femeia a acceptat să cumpere totul
la preţul de 1.000 de dolari, numai ca să poată obţine cele
două obiecte. Sylvia şi-a luat mărunţişurile rămase şi a
plecat la Torrance.
L-a găsit pe tatăl ei exact aşa cum îl lăsase când aflaseră
vestea: cu capul sus, zâmbind curajos, uneori printre lacrimi.
Virginia, care stătea cu ei şi lucra la Western Pipe and Steel,
unde se construiau nave de război, era la fel de neliniştită ca
Sylvia. Însă mama lor îi îngrijora pe toţi. Eczema care îi
apăruse pe mâini după ce aflase vestea dispariţiei lui Louie
se agravase. Nu putea să poarte mănuşi, nu putea să mai
facă nimic cu mâinile. Sylvia şi tatăl ei i-au luat locul la
bucătărie.
Sylvia a renunţat la slujba pe care o avea în cabinetul unui
dentist din oraş şi s-a angajat la un cabinet stomatologic
dintr-un spital militar, cu speranţa că în locul acela are mai
multe şanse să afle informaţii despre Louie. Lucrând acolo, a
auzit că armata duce lipsă de avioane, aşa că şi-a mai luat o
slujbă, făcând ture de noapte la departamentul de proiectare
al unei fabrici de avioane. Târziu, într-o noapte, când pleca
de la serviciu, a văzut un grup de muncitori care jucau cărţi
sub un avion. A început să ţipe la ei din senin, spunându-le
că fratele ei este dat dispărut şi că America are nevoie de
avioane în timp ce ei se distrează. S-a speriat şi ea de această
izbucnire, dar nu a regretat-o. A făcut-o să se simtă mai bine.
Pe 6 octombrie, cufărul lui Louie a aterizat la uşa casei
părinţilor, ca o sentinţă grea şi irevocabilă. 1 Louise nu a
putut să se uite în el. A cerut să fie dus în pivniţă, unde l-a
acoperit cu o pătură. Acolo avea să stea, nedesfăcut, până la
sfârşitul vieţii ei.
1 Louise Zamperini, note de jurnal, 6 octombrie 1943.
— 287 —