[Laura_Hillenbrand]_De_Neînvins

glumeşte, aşa că temerile i-au dispărut. Louie era vorbăreţ şi
optimist, aşa cum îl cunoştea. Odată, când un grup mare de
reporteri au venit să-i ia un interviu lui Louie, s-au strâns în
jurul lui Pete, presupunând că, dintre cei doi fraţi, prizonier
de război trebuie să fie acela care arăta mai rău.
Într-o zi de octombrie în care ploua mărunt, armata a
trimis un avion B-25 cam şubred la San Francisco pentru a-l
aduce acasă pe Louie. Pete, care putea fi considerat dezertor
pentru că îşi părăsise postul fără permisiunea superiorilor,
şi-a însoţit fratele. Aparatul a decolat şi s-a ridicat deasupra
norilor, unde cerul era albastru, scăldat în razele soarelui.
Pentru că se temea foarte tare de zborul cu avionul, Pete a
încercat să se gândească la altceva, ca să nu mai fie atent la
diversele zgomote care se tot auzeau în jurul lui. Şi-a fixat
privirea pe covorul de nori, strălucitori în partea de sus,
expusă privirii lor, dar agitaţi de furtună în jumătatea
dinspre pământ. Avea senzaţia că ar fi putut să coboare din
avion şi să se plimbe pe ei. 1
Când au ajuns deasupra zonei Long Beach, avionul a
trebuit să coboare sub nori, ajungând astfel în plină ploaie, şi
a aterizat. Pe pistă îi aşteptau automobile ale armatei, din
care au coborât în fugă tatăl şi mama fraţilor Zamperini, apoi
Sylvia şi Virginia. Imediat ce avionul s-a oprit, Louie a
coborât în grabă şi a alergat la mama lui, care plângea. A
strâns-o cu putere în braţe.
— Cara mamma mia 2* , i-a şoptit el. 3
A durat o vreme până ce mama şi fiul şi-au dat drumul din
braţe.
1 Louis Zamperini, scrisoare către Edwin Wilber, mai 1946; „Lou
Zamperini Back in L.A.”, articol nedatat, din documentele lui Peter
Zamperini, FMP; Peter Zamperini, interviu telefonic, 19 octombrie 2004.
2* „Mama mea dragă” (în lb. italiană în original) (n.tr.).
3 „Lou Zamperini Back in L.A.”, articol nedatat, din documentele lui Peter
Zamperini, FMP.
— 451 —