[Laura_Hillenbrand]_De_Neînvins

disperării şi asupra morţii. Aceleaşi calităţi care, în copilărie,
îl transformaseră în teroarea oraşului Torrance îl ajutau
acum să supravieţuiască în cea mai mare bătălie din viaţa
lui.
Cu toate că toţi trei aveau de înfruntat aceleaşi vitregii,
felul diferit în care le percepeau se pare că le modela
destinul. În cazul lui Phil şi Louie, speranţa le alunga
disperarea şi îi motiva să lupte pentru supravieţuire, iar
fiecare mică victorie le împrospăta vigoarea fizică şi
emoţională. Dimpotrivă, Mac părea să fie paralizat din cauza
resemnării; şi, cu cât participa mai puţin la eforturile
celorlalţi de supravieţuire, cu atât mai profund se prăbuşea.
Deşi făcea eforturi minime, devenea pe zi ce trecea mai slăbit
decât ceilalţi doi. Optimismul lui Phil şi Louie şi lipsa de
speranţă a lui Mac ajunseseră profeţii care se împlineau.
Trecuseră două săptămâni. Oamenii aveau pielea arsă,
umflată şi crăpată. Misterioase linii albe le apăruseră pe
unghiile de la mâini şi de la picioare, iar rănile provocate de
sare le acopereau picioarele, fundul şi spatele. Bărcile se
descompuneau sub acţiunea soarelui şi a apei sărate, iar
vopseaua lor, de un galben ţipător, mânjea hainele şi pielea
celor trei oameni şi făcea ca toate lucrurile lor să fie
lipicioase.
Organismul li se deteriora încet. În fiecare zi, Louie observa
modificări progresive ale greutăţii lui şi a celorlalţi, din ce în
ce mai slabi: pantalonii erau mai largi, feţele deveneau şi mai
ascuţite. După 14 zile, arătau grotesc. Carnea se topise de pe
oase. Obrajii, acum acoperiţi de barbă, aveau concavităţi
adânci. Trupurile lor se autodigerau. 1
Ajungeau într-o fază a coşmarului care pentru alţi
naufragiaţi reprezentase un punct de cotitură groaznic. În
1820, după ce baleniera Essex fusese scufundată de o balenă
furioasă, cei care au supravieţuit în barca de salvare au
ajuns la canibalism. Peste vreo 60 de ani, după o plutire în
derivă de 19 zile, supravieţuitorii înfometaţi ai iahtului
1 Louis Zamperini, interviu telefonic.
— 202 —