12.02.2019 Views

[Laura_Hillenbrand]_De_Neînvins

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

tăios, iar insulele nu s-au mai văzut. Oceanul s-a răscolit şi a

început să se învolbureze. Vântul lovea barca într-o direcţie,

apoi în alta, învârtind-o sus pe valuri de peste 10 m înălţime,

după care o prăvălea în hăuri adânci ca nişte canioane. Phil

şi Louie intraseră drept în mijlocul unui taifun.

Val după val, barca era lovită din toate părţile, împinsă în

toate direcţiile, ridicată în înălţimi, cât pe ce să se răstoarne.

În încercarea de a opri răsturnarea, Phil şi Louie au umplut

barca cu apă, s-au aşezat strategic în colţurile opuse ca s-o

echilibreze şi s-au culcat pe spate ca să fixeze cât mai jos

centrul de greutate. Erau conştienţi că, dacă ar fi fost

aruncaţi din barcă, nu ar mai fi putut să revină în ea, aşa că

Louie a tras înăuntru funia care atârna de barcă, a adus-o la

umflătura ca o pernă din mijlocul bărcii, a trecut-o prin

urechea de acolo, apoi a înfăşurat-o în jurul lui şi al lui Phil

şi a strâns-o cu putere. Şi-au băgat picioarele sub pernă, s-

au lăsat pe spate şi s-au ţinut bine.

Furtuna a continuat şi după căderea nopţii. Barca era

repezită în sus şi în jos pe sute de munţi de apă. Câteodată,

în întuneric, aveau senzaţia ciudată de imponderabilitate, ca

şi cum ar zbura, atunci când barca era smulsă în aer de pe

crestele valurilor. Louie a simţit o frică şi mai intensă decât

atunci când s-a prăbuşit cu Green Hornet. În faţa lui, Phil

tăcea sumbru. Amândoi se gândeau la cât de aproape se afla

ţărmul, care acum nu se mai vedea. Se temeau că în orice

moment se puteau izbi de un recif. 1

Într-un târziu, în noaptea aceea, furtuna a început să se

domolească şi să se retragă, apoi s-a dus mai departe. 2*

Valurile erau tot mari, dar crestele lor nu mai erau la fel de

1 „42nd Bombardment Squadron: Addendum to Squadron History”, 11

septembrie 1945, AFHRA, Maxwell AFB, Alabama; Louis Zamperini,

interviu telefonic.

2 Dr. Keith Heidorn, interviu prin e-mail, 24 martie 2008; „Foochow

Flooded After Typhoon”, Nevada State Journal, Reno, 24 iulie 1943.

* După câteva zile, un taifun catastrofal, aproape sigur unul şi acelaşi cu

furtuna suportată de naufragiaţi, a lovit cu violenţă coasta Chinei,

distrugând case, smulgând din pământ stâlpii de telefonie şi provocând

inundaţii masive.

— 229 —

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!