[Laura_Hillenbrand]_De_Neînvins

stea de vorbă între patru ochi. 1
Louie a fost lăsat singur în studio. În faţa lui se aflau mai
multe copii ale mesajului pe care trebuia să-l citească. Şi-a
strecurat mâna printr-un buzunar găurit, a şterpelit un
exemplar şi l-a strecurat sub haină. Producătorii s-au întors.
— Este clar, l-a anunţat unul dintre ei. Cred că tu mergi
într-un lagăr disciplinar. 2
Şi Omori era considerat drept lagăr disciplinar, dar era
limpede că producătorii se referă la un alt lagăr. Pentru
Louie, orice alt lagăr era mai bun decât acela de la Omori,
pentru că la Omori se afla Pasărea. Producătorii i-au acordat
o ultimă şansă pentru a se răzgândi, dar Louie nu s-a
răzgândit.
A fost dus la Omori. Pasărea îl aştepta, clocotind de ură.
Caporalul a început din nou să-l bată. Probabil că Louie îşi
primea pedeapsa pentru refuzul de a citi textul compus de
producători sau poate pentru că producătorul căruia Louie îi
ceruse ajutorul data trecută îi povestise Păsării despre
acuzaţiile emise de prizonier. Louie a rezistat, şi-a încasat
bătaia cu aceeaşi ură în priviri şi a aşteptat să fie trimis întrun
„lagăr disciplinar”. Ca şi ceilalţi prizonieri de război, Louie
a continuat să scruteze cerul, cu speranţa ca primul B-29 să
fie urmat de altele.
*
În zorii zilei de 24 noiembrie, în Tokio au început să urle
sirenele. De undeva, de sus, se auzea un zgomot puternic.
Prizonierii de război au privit cerul. Sus, foarte sus, se zăreau
nişte săgeţi strălucitoare: o mulţime de avioane B-29, în total
111 aparate, îndreptându-se toate spre o fabrică de avioane
situată la marginea oraşului. Prinse într-un curent de aer
foarte puternic, aparatele de zbor navigau cu viteze de
aproximativ 700 km/oră, depăşind cu peste 150 km/oră
1 Louis Zamperini, interviu telefonic; „42nd Bombardment Squadron:
Addendum to Squadron History”, 11 septembrie 1945, AFHRA, Maxwell
AFB, Alabama.
2 Louis Zamperini, interviu telefonic.
— 353 —