[Laura_Hillenbrand]_De_Neînvins

din anul precedent, după ce fugise din casa fratelui său, apoi
din Kofu. Ajuns în staţiunea Manza, cu ape termale, a tras la
un han. Îşi alesese o identitate falsă, Saburo Ohta, un nume
banal, care n-avea cum să atragă atenţia ori să rămână în
memoria cuiva. Purta mustaţă, pe care şi-o lăsase să crească
în ultimele zile ale războiului. Le-a spus oamenilor că se
refugiase din Tokio şi că-i muriseră toate rudele, o situaţie
care în Japonia postbelică era la fel de uzuală precum orezul
alb. Şi-a jurat să trăiască sub exigenţa a două imperative:
tăcerea şi răbdarea. 1
Manza constituia o alegere bună, fiind frecventată de
mulţimi în care Watanabe se putea pierde. Însă în scurt timp
a început să-şi spună că ar fi fost mai bine să se ascundă în
regiunile muntoase, izolate, ale prefecturii. L-a întâlnit pe
fermierul bătrân şi i-a propus să lucreze pentru el în
schimbul unui acoperiş deasupra capului şi al meselor
zilnice. Fermierul l-a dus în satul său, iar Watanabe s-a
stabilit acolo ca om bun la toate în gospodărie.
În fiecare seară, după ce se întindea pe o saltea din paie pe
podeaua din casa fermierului, Watanabe nu putea să
adoarmă. În toată Japonia, cei mai mulţi dintre suspecţii de
crime de război fuseseră prinşi şi erau acum ţinuţi în
închisori, aşteptându-şi procesele. Îi cunoscuse personal pe
unii dintre acei oameni. Aveau să fie judecaţi, condamnaţi,
unii executaţi. El era liber. Pe paginile pe care şi-a
consemnat sentimentele cauzate de fuga sa, Watanabe a
scris că se simţea vinovat când se gândea la respectivii
acuzaţi. A reflectat, de asemenea, la comportamentul pe carel
avusese faţă de prizonierii de război şi s-a autodescris ca
„puternic” şi „strict când le-am cerut prizonierilor să respecte
regulile”. „Sunt eu vinovat?” a scris Watanabe. N-a răspuns
la această întrebare şi nici nu şi-a exprimat vreo remuşcare.
Chiar şi când a scris despre recunoştinţa lui faţă de fermierul
care l-a angajat, tot n-a putut vedea analogia cu oamenii
neajutoraţi care-i căzuseră în mâini.
Radioul din casa fermierului era ţinut adeseori deschis, iar
1 Ibidem.
— 480 —