[Laura_Hillenbrand]_De_Neînvins

Capitolul 14
Setea
Phil simţea că arde. Soarele ecuatorial strălucea deasupra
lor, opărindu-le pielea. Buzele superioare erau arse şi crăpate
şi se umflaseră atât de tare, încât le astupau nările, iar
buzele de jos erau răsfrânte peste bărbie. Trupurile le erau
pline de răni deschise, cauzate de acţiunea corozivă a
soarelui, a sării, a vântului şi a reziduurilor de combustibil.
Crăpăturile erau stropite mereu de spuma valurilor, ceea ce
le dădea o senzaţie pe care Louie o compara cu stropirea unei
răni cu alcool. Lumina soarelui se reflecta pe suprafaţa
oceanului şi trimitea săgeţi de lumină albă în ochii
naufragiaţilor, orbindu-i şi ameţindu-i. Picioarele erau
găurite de răni dureroase de mărimea unei monede. Bărcile
se coceau şi ele, ca şi ocupanţii lor, emanând un miros
amar. 1
Cutiile de apă erau goale. Disperaţi de sete şi de arşiţă, nu
puteau decât să se stropească pe trup cu apă din ocean.
Răcoarea apei era ispititoare, dar nu puteau să profite de ea,
fiindcă era plină de rechini. Unul dintre ei, lung de vreo doi
metri, urmărea bărcile neobosit, zi şi noapte. Ajunseseră să
se teamă foarte mult de el şi, când venea prea aproape, unul
dintre ei îl lovea cu vâsla.
În a treia zi fără apă, la orizont a apărut o pată. A crescut,
s-a întunecat şi a acoperit bărcile, obturând soarele. A
început să plouă. Oamenii şi-au lăsat capetele pe spate, şi-au
întins trupurile, şi-au desfăcut larg braţele şi au deschis
gura. Ploaia le cădea pe piept, pe buze, pe faţă, pe limbă. Lea
alinat pielea, le-a curăţat porii de sare, de transpiraţie şi de
combustibil, le-a alunecat pe gâtlej şi le-a hrănit trupurile. A
adus cu sine o explozie de senzaţii.
1 Louis Zamperini, interviu telefonic; Robert Trumbull, „Zamperini,
Olympic Miler, Is Safe After Epic Ordeal”, New York Times, 9 septembrie
1945.
— 192 —