[Laura_Hillenbrand]_De_Neînvins

Capitolul 34
Fata strălucitoare
Într-o după-amiază de octombrie, Louie a coborât dintr-o
maşină a armatei şi a păşit pe peluza casei de la nr. 2028 de
pe Gramercy Avenue, privind locuinţa părinţilor lui pentru
prima dată după mai bine de trei ani.
— Căsuţa asta, a rostit el, a meritat totul. 1
În vreme ce părinţii şi fraţii lui intrau în casă, Louie a
rămas pe loc, copleşit de o tulburare stranie. A trebuit să se
forţeze pentru a sui treptele.
Casa fusese pregătită până în cele mai mici detalii pentru
revenirea lui acasă. Masa din sufragerie era ticsită de
platouri cu mâncare. Cadourile de Crăciun şi de aniversare
care se adunaseră de trei ani aşteptau să fie deschise. Pe
glazura unui tort scria „Bun venit acasă, Louie”. În garaj,
maşina lui, o Plymouth decapotabilă bej, îl aştepta exact aşa
cum o lăsase. 2
Familia s-a strâns în jurul lui Louie, pălăvrăgind într-una,
dornică să-l privească şi să-l atingă. Anthony şi Louise
zâmbeau, totuşi în ochii lor se citea un fel de reţinere, o
încordare ce nu existase până atunci. Însă Louie nu văzuse
eczema de pe mâinile mamei sale. Imediat ce mama aflase că
fiul ei se întorcea acasă, eczema dispăruse, fără să rămână
nici măcar o urmă. Nu avea să-i spună niciodată lui Louie
despre ea.
După desert, au rămas la masă şi au vorbit despre o
groază de lucruri, cu relaxare, aşa cum făcuseră mereu.
Nimeni n-a întrebat despre lagărul de detenţie. Louie a spus
doar câteva lucruri despre el şi, spre uşurarea tuturor, n-a
părut să fie afectat emoţional. Părea că totul va fi bine.
1 „Lou Zamperini Back in L.A.”, articol nedatat din documentele lui Peter
Zamperini, FMP.
2 Peter Zamperini, interviu telefonic, 19 octombrie 2004; Louis Zamperini,
interviu telefonic; Sylvia Flammer, interviuri telefonice, 25, 27 octombrie
2004.
— 453 —