[Laura_Hillenbrand]_De_Neînvins

în nişte compartimente secrete, meşterite în panourile care
placau pereţii. După ce au memorat programul gardienilor,
aşteptau ca aceştia să iasă din clădire, luau orezul, se
duceau repede la cuptorul existent în incintă, fierbeau orezul
în apă şi îl mâncau cât puteau de repede, având grijă să-l
împartă cu ceilalţi prizonieri. Nu au apucat niciodată să
mănânce mai mult de o lingură de orez fiecare. Însă faptul că
au reuşit să-i ducă de nas pe oamenii care îi tratau ca pe
nişte sclavi constituia adevărata hrană. 1
Dintre actele de sabotaj organizate de prizonierii de război
de la Naoetsu poate că cea mai îndrăzneaţă a fost aceea a lui
Ken Marvin, prieten cu Louie, un puşcaş marin capturat în
atolul Wake. Marvin era supravegheat de un gardian civil
care mai avea un singur ochi şi căruia i se spunea „Chiorul”.
Gardianul l-a rugat pe Marvin să-l înveţe engleza. Iar
americanul s-a gândit că aceea era marea lui şansă de a-şi
bate joc de japonez. Tocmai de aceea a avut grijă să-l înveţe
numai prostii. Atunci când era întrebat, de pildă, „Ce mai
faci?”, Chiorul răspundea zâmbind: „De ce dracu te
interesează?” 2
*
În primăvara acelui an, nenorocirea avea să-l lovească şi
pe Louie. Se afla pe malul râului, obligat din nou să care un
coş greu, plin cu sare. Trebuia să-l ducă până la un vagon de
tren. A ajuns de pe barjă pe malul râului, apoi a început să
urce cu greu rampa spre vagon. În acelaşi timp, pe rampă
cobora un gardian. Când a ajuns în dreptul prizonierului, l-a
lovit cu cotul. Sub povara grea, Louie a căzut de pe rampă,
de la o înălţime de aproape 1,5 m. A reuşit să-şi tragă
picioarele sub el înainte de a atinge pământul, amortizând
şocul impactului mai întâi pe un picior, apoi pe celălalt. A
simţit că şi-a rupt ceva, după care au urmat dureri cumplite
la nivelul gleznei şi genunchiului.
Nu se mai putea sprijini decât într-un picior. Susţinut de
1 Louis Zamperini, interviu telefonic.
2 Ken Marvin, interviu telefonic, 21 ianuarie 2005.
— 386 —