[Laura_Hillenbrand]_De_Neînvins

alţi prizonieri de război, Louie a ajuns şchiopătând în lagăr.
Nu i s-a mai ordonat să muncească pe barje, dar acest lucru
nu constituia un avantaj. Pe lângă faptul că rămânea toată
ziua în lagăr, deci la discreţia Păsării, i se înjumătăţea din
nou raţia de hrană. 1
Louie zăcea pe patul său, lihnit de foame. Avea o formă
severă de dizenterie, iar febra îl chinuia cumplit, ajungând
frecvent la 40°. 2 Pentru a se bucura de o raţie întreagă de
hrană, era necesar să-şi găsească o muncă pe care s-o poată
presta bazându-se pe un singur picior. Pentru că observase
anterior o maşină de cusut uitată într-un atelier, s-a oferit să
croiască haine pentru gardieni, astfel încât să primească o
raţie întreagă. 3 O vreme, lucrurile au mers bine, dar la un
moment dat nimeni dintre gardieni nu mai avea nevoie de
haine. Raţia i-a fost înjumătăţită din nou. Disperat, Louie s-a
dus la Pasăre şi i-a cerut să-i dea de lucru.
Pasărea a savurat momentul, apoi i-a spus că va fi
responsabil cu îngrijirea porcului din lagăr. Prestând această
muncă, Louie avea să primească raţia întreagă, însă exista şi
un dezavantaj. Nu i se dădeau unelte pentru a curăţa cocina
porcului. Era nevoit să cureţe cu mâinile goale. 4
Louie fusese obsedat toată viaţa de curăţenie, de igienă. În
timpul studenţiei, avea mereu Listerine în torpedoul maşinii
pentru a-şi clăti gura după ce săruta câte o fată. Iar acum
era nevoit să se târască prin mizeria din cocină, să adune
fecale cu mâinile goale şi să mănânce din lăturile din troaca
porcului pentru a nu muri de foame. Dintre toate agresiunile
şi abuzurile la care l-a supus Pasărea, aceasta l-a îngrozit şi
l-a demoralizat cel mai mult. „Iată lucrul care mă va
distruge”, şi-a spus Louie. Bolnav şi suferind de foame, la un
pas de a ceda nervos, a continuat totuşi să spere că războiul
se va sfârşi, că cineva îi va veni în ajutor.
1 Louis Zamperini, interviu telefonic; Louis Zamperini, jurnal din
prizonierat.
2 Louis Zamperini, interviu telefonic.
3 Ibidem.
4 Ibidem; Wade, op. cit., p. 149; Louis Zamperini, însemnări despre
prizonierat, 1946.
— 387 —