[Laura_Hillenbrand]_De_Neînvins

Cunningham supravieţuise unei explozii de la şcoală, în
urma căreia fratele lui a murit, iar el a suferit arsuri grave pe
picioare şi pe piept. Abia după o lună şi jumătate a reuşit să
stea în fund şi a mai trecut încă mult timp până să se poată
ridica în picioare. Fiindcă nu putea să-şi ţină picioarele
drepte, a învăţat să meargă sprijinit de un scaun, cu
picioarele încă fragile. A învăţat apoi să meargă agăţat de
coada măgarului din gospodărie, iar în cele din urmă,
ţinându-se de coada unui cal mai blând, pe nume Paint, a
început să alerge, lucru care la început îi provoca dureri
atroce. După câţiva ani participa la curse de alergare, dobora
recorduri şi îşi depăşea competitorii chiar şi cu o lungime de
pistă. În 1932, modestul şi liniştitul Cunningham, cu
picioarele şi spatele pline de cicatrici, devenise o senzaţie
naţională, iar în curând avea să fie proclamat drept cel mai
mare alergător în cursa de o milă din istoria Americii. Louie
avea un erou.
În toamna anului 1932, Pete a început cursurile la
Compton, un colegiu gratuit, unde a devenit alergătorvedetă.
1 Aproape în fiecare după-amiază făcea naveta înapoi
acasă pentru a-l antrena pe Louie, alergând alături de el,
învăţându-l cum să-şi ţină coatele şi alte strategii. Louie avea
un mare avantaj biomecanic prin şoldurile lui, care se roteau
în timp ce alerga; când un picior era în faţă, şoldul respectiv
se ducea în faţă cu el, ceea ce îi conferea lui Louie un fuleu
excepţional de eficient, de doi metri lungime. 2 După ce l-a
văzut cum aleargă, căţărată pe gardul liceului din Torrance,
majoreta Toots Bowersox nu a avut nevoie decât de un singur
cuvânt pentru a-l descrie: „Uşooor!” 3 Pete s-a gândit că
sprinturile la care participase până atunci Louie erau prea
scurte. Ar trebui să fie alergător în cursa de o milă, la fel ca
(accesat în 7 iunie 2006); Paul J. Kiell, American Miler: The Life and Times
of Glenn Cunningham, Breakaway Books, Hallcottsville, New York, 2006,
pp. 21-149.
1 Peter Zamperini, interviu telefonic, 19 octombrie 2004; Louis Zamperini,
interviuri telefonice.
2 Peter Zamperini, interviu telefonic, 17 octombrie 2004.
3 Virginia Bowersox Weitzel, interviu telefonic, 19 februarie 2005.
— 37 —