Revista Haemus nr. 30-32 - Libraria pentru toti

imaginea prezentată de teoriile naziste, neluând în considerare faptul că fără
existenţa acestor stereotipii, fără detenţia şi torturile care le-au marcat
iremediabil înfăţişarea şi comportamentul, ar fi fost puţin probabil să
extragă din fizionomia acestor persoane doar caracteristicile negative, dar
mai ales ignorându-le nevinovăţia, incompatibilă într-o ordine firească a
lucrurilor cu statutul deţinutului:
„Am fost foarte surprins deoarece acum am văzut, de fapt, pentru prima
oară în viaţa mea – cel puţin la o distanţă atât de mică – deţinuţi adevăraţi,
în zeghea cu dungi a răufăcătorilor, tunşi chilug şi cu boneta rotundă pe cap.
Bineînţeles, m-am şi dat îndărăt un pic, imediat. Unii răspundeau
întrebărilor puse de-ai noştri, alţii cercetau vagonul, în timp ce câte unii, ca
nişte hamali cu practică îndelungată, au început să descarce bagajele, şi
toate acestea cu o sprinteneală ciudată, ca de vulpe. ... Nici feţele lor nu prea
trezeau încredere: urechi clăpăuge, nasuri sumeţite în afară, ochi adânciţi în
orbite, mărunţi, cu luciri viclene. Păreau, într-adevăr, evrei, în toate
privinţele. Îi găseam suspecţi şi, în general, cât se poate de străini.” 40
Identitatea este construită şi acceptată. De regulă acest proces este strâns
legat şi de noţiunea de criză, înţeleasă drept parte a evoluţiei normale a
fiinţei umane. Criza modifică raportul cu lumea şi relaţiile cu celălalt,
ducând uneori la afectarea sentimentului de identitate, „în pofida
permanenţei fundamentelor genetice şi biografice” 41 , adică la criza de
identitate care este o „stare conflictuală ce determină incrementarea sensului
continuităţii propriului eu”(DISC). O identitate impusă din exterior prin
intermediul unei crize care nu are niciun fel de legătură cu dezvoltarea
normală a individului nu poate fi o identitate, aşa cum bine remarcă Leon
Wieseltier :
„Pe ce temei îţi accepţi identitatea? Dacă motivele sunt interne, atunci
identitatea ta e slabă. Dacă motivele sunt externe, atunci identitatea ta e
puternică – dar asta înseamnă că există pe lume un principiu mai puternic
decât identitatea, la care trebuie să facem cu toţii apel.” 42
Identitatea este o marcă a socialului şi a socializării, presupune asumarea
unui anumit rol bine fixat printr-o construcţie prealabilă, or indivizii trec de
la un rol la altul în permanenţă, uneori fără cea mai mică sesizare a
pasajului, deoarece „ nu sunt socializaţi în roluri mari, bine delimitate şi
stabile, ci „călătoresc” continuu în interiorul unor buchete de roluri care
40 Idem, Ibidem, p. 69.
41 Jaqueline Barus- Michel, Florence Giust-Desprairies, Luc Ridel, Crize:
Abordarea psihosocială clinică, Iaşi, Ed. Polirom, 1998, p.12.
42 Leon Wieseltier, Împotriva identităţii, Iaşi, Ed. Polirom, 1997, p.74.
106