Revista Haemus nr. 30-32 - Libraria pentru toti

DULCIS IN FUNDO
GHEORGHE ISTRATE
Omul întrerupt
(poem dramatic)
457
Motto:
Trup trăitor prin cuvinte
cărţile mele-s morminte
alb ridicate peste rambleu
ele sunt micul meu mausoleu
(g. i.,4 apr.2003)
DUMNEZEU: …sunt infinitul neînceput...
NENĂSCUTUL: Dar tu unde eşti, mumă a nimănui? Mâna mea mică nu te
atinge, precum nufărul mlaştina. Hai, dă-mi hrană să fiu, să umblu pe sunet,
dă-mi urechi să te ascult cum mă naşti prin tumultul durerii. Nu-ţi fie frică
de mine fiindcă îţi seamăn. Un cui bate în cer crucea mea neîntâmplată şi
umedă mereu în amnioticul ruperii. Dă-mi imnuri să aud şi eu sunetul vieţii
şi vino la mine-nlăuntru, în peştera pântecului tău mult-slăvit.
TATĂL: Am acoperit lampa cu plămânii mei explodaţi. Dumnezeu era
teafăr. Îşi trimisese mesajul pe care eu îl măream sub o lupă-femeie.
NENĂSCUTUL: Sunt încă suspin, sunt încă sâmbure, sunt încă noapte
sferică...
MAMA: Începusem să te termin şi tocmai îţi zămisleam pleoapele, fiindcă
acolo, în mine, încă mai rămăsese puţină lumină.
NENĂSCUTUL: Mă închinau nişte păsări ciudate de abur mărunt şi am
lunecat în apa cea veşnică...
MAMA: Vânătă-i ziua pe dinafară – pe dinlăuntru e albă ca laptele meu…
TATĂL: Vinovată e clipa – cuta timpului rea! Eu am ars podul dintre
cuvinte, mi-am lins tălpile sfâşiate pe drumuri şi m-am întors în hamul meu
ruginit târându-mi carnea prin stricăciunile vieţii.
MAMA: Ochiul mi-a fiert privind prin ovule. Tu unde eşti şi pluteşti,
neliniştitule fiu? Am haine mici să te îmbrac, dar n-am oasele tale, nici
umerii tăi. Am lapte pe care îl scurg pe potecile lumii. Tu ai cerul tău rotund
peste care nici îngerii nu cutează să fâlfâie.
DUMNEZEU: Sunt Punctul Unic în Infinit. Suspinul meu e cutremur. Mie de
mine însumi mi-e teamă; prin oglinzi se întrevăd fragmentele timpului fost.
Înainte de-a fi n-am fost niciodată. Sunt prieten cu veşnicia. Nefiinţa voastră