Revista Haemus nr. 30-32 - Libraria pentru toti

Te-am îndepărtat de râu atât de mult, atât de mult
doar numele rămăsese, proteză în gură.
Acele pietrişuri şi cărări unde peştii înecaţi fără vise dorm
ca lumea în tren cu gura închisă şi cărţi putrezite în mâini.
A înviat copilul şi rebelul ce îşi şterge
din mintea cea nouă praful şi numele mortuare.
Erau vorbe, vorbe, ba chiar îşi dăduseră duhul
rămase prin versuri ca delfinii pe pământ.
Crede-mă, prietene ce te naşti, dar nu mult,
căci fără încredere se trăieşte ca şi cum ai fi fără sânge
Transfuzia în suflet te-a învăţat nepăsarea? - Eram eu.
sunt tot eu ce îţi spun că încrederea e cel mai înţelept păcat.
Fluviul e fluviu, fluviu, fluviu, numai fluviu
şi marea mare va fi, niciodată un tată bun,
căci soseşte acea clipă: o amică aşteaptă să-i răsară din tine aripile
în vremuri întunecate când nu răsar decât coarne.
Strabism întreg
(Strabizëm i plotë)
Vis-à-vis stă biblioteca grea
Capul meu - printre celelalte cărţi
Acolo suntem cu toţii din lemn, şlefuiţi, retezaţi la margini
Tăiaţi la cap
Câtva timp cu toţii eram de lemn
Din lemn erau taţii cu viaţa prea scurtă
Învăţătorii cu creiere înmiresmate
Cu toţii
Pantofii, genţile, peniţele, caietele şi nunţile
Tata era plop, mama - nuc
Fratele era stejar, mireasa mesteacăn
Din lemn erau bunicile iar colegii - măduvă de lemn
Cu unghile tăiate, batistă curată sub bancă
Eram de lemn, cu cercuri
Înşiraţi, în picioare şi drepţi
Precum cărţile subţiri cu palton de piele în bibliotecă
Puţin soare de seră, în nopţile de vară
Dormeam cu ochii închişi, litanie săsăită la cap
Frunze de basm ne răsăreau în urechi:
«Doamne, ia-l pe unul din noi, transformă-l în Pinocchio!»
15