Revista Haemus nr. 30-32 - Libraria pentru toti

îndeaproape pe arabi, are convingerea că între poporul turc şi aceştia nu
există afinităţi, în afara religiei mahomedane; din acel moment va fi
preocupat de problema turcă în sensul cel mai strict posibil.
În urma războiului balcanic din 1912, Imperiul suferă grave înfrângeri:
Tracia Inferioară rămâne turcilor, fiind luată de la bulgari, iar din fostul
imperiu turcesc rămân în Europa teritoriile actuale ale Republicii Turcia.
Viaţa economică şi financiară trece aproape direct sub auspiciile guvernului
de la Berlin, autorităţile locale turceşti având un rol mai degrabă de
„intermediar simpatic”.
Orgoliul neamului turcesc „erupe” şi de data aceasta în persoana lui
Mustafa Kemal, aflat deja la sfârşitul primei sale tinereţi, care vede salvarea
Turciei numai prin propriile sale mijloace: „Ori ne putem salva singuri ori
nu merităm să trăim ca popor!”, frază devenită celebră în istoria
dezbaterilor politice din Turcia şi nu numai.
Turcia participă la primul război mondial alături de Puterile Centrale, în
ciuda sfaturilor adresate de Mustafa Kemal guvernului Junilor Turci de a
păstra neutralitatea. El califică gestul guvernului turc drept o „greşeală
istorică”.
Cariera eroică a celui destinat să devină părintele Turciei moderne începe cu
adevărat în timpul bătăliei de la Gallipoli, însărcinat fiind cu apărarea
strâmtorilor Dardanele, împotriva atacurilor franco – engleze. Importanţa
victoriei turceşti de la Gallipoli este de netăgăduit. Dacă ar fi căzut
Dardanelele şi Constantinopolul, Turcia ar fi fost scoasă din luptă, legătura
Franţei, Angliei şi Italiei cu Rusia ar fi fost asigurată direct prin Marea
Neagră, iar războiul s-ar fi terminat, probabil, mai devreme. Popularitatea
eroului turc creşte fără precedent în rândurile populaţiei turceşti.
Urmează victorii după victorii pentru „Eroul din Gallipoli”: campania din
Caucaz împotriva trupelor ruseşti, campania de rezistenţă din Siria, dar
soarta ţării este cum nu se poate mai jalnică. Aliaţii câştigă războiul şi
Turcia ajunge, de data aceasta, la discreţia Angliei.
Revoltat de ură şi de mânie pe neputinţa clasei politice turceşti, Mustafa
Kemal se retrage, în mai 1919, în Anatolia, leagănul Turcismului, care
dăduse în timpul războiului trupele de elită ale armatei: „Numai acolo există
încă suflet turcesc nealterat, mândrie naţională şi câmp liber pentru acţiune
de proporţii istorice. Anatolia constituie terenul propice pentru încercarea de
trezire a demnităţii naţionale şi cristalizarea conştiinţei de sine a neamului.
Masele din Anatolia puteau sluji credinţele lui de iluminat, care îndrăznea
să voiască reînvierea naţiunii turceşti şi asigurarea unei vieţi independente”.
Tratatul încheiat la Sevres pecetluieşte soarta dramatică a Turciei: Franţa
ocupă provincia Adana, Anglia îşi rezervă Urfa, Ayntab şi Maraşa, iar
Italia, Adalia şi Konia. Constantinopolul devine un oraş internaţional, sub
240